Pe 25 martie 1866, Gheorghe Eminovici răspundea la adresa primarului comunei Cucorăni:
„Domnule primaru
La adresa Domnii vostre cu număru N. 165 cu onore vă respundu que Comisia de constatare au înscrisu un priotu pentru întreaga comună Ipotești prin urmare de sine se înțelegi că toți proprietare sîntu datori după legile vechi și nouă a da pămîntulu legiutu pentru un preotu.
Bine voiți Domnule primari a primi încredințarea considerații mele. G. Eminovici”
Conținutul adresei primarului de Cucorăni, de care ținea și cătunul Ipotești, îl putem deduce doar. În mod sigur, era vorba de Reforma agrară din 1864 și, probabil, primarul miza pe experiența căminarului Eminovici, care o reprezentase pe Ana Balș sau pe fiul acesteia, Dimitrie Balș, în comisiile „de alegere a locurilor locuitorești de acele a proprietăței”. Numai în Fondul Documentar Ipotești se păstrează câteva dintre prescriptele verbale ale unor astfel de comisii, care au aplicat prevederile Reformei agrare în 1865 în Bursuceni, Sarafinești, Cucorăni, Hrișcani, Ipotești.
În rezoluție, pe răspunsul lui Eminovici, o altă mână, probabil a primarului, a consemnat: „De poziția subsemnatului în comuna Ipotești eu voiu [în]demna și pe cealanți propriitari pi fiicari în parti de a da pământul cuvenit preutului după așa (…).
Primar (semnătură indescifrabilă)”.
Două numere, scrise de aceeași mână, indică, probabil, numărul de înregistrare al răspunsului – 211 – și numărul care urma să se pună pe adresa primarului cu îndemnul de a da „pământul cuvenit preotului” – 222.
Și totuși, contrar celor afirmate de Gheorghe Eminovici, în procesul-verbal din „anul una mie opt sute șase ḓeci și cinci luna Decembrie în opt ḓelle” al comisiei ad-hoc responsabilă cu „lucrările de allegere a locurilor locuitorești de acelle a proprietăței” la Ipotești (păstrat în Fondul Memorialului), preotul nu figurează în listă. În respectivul proces-verbal însă e precizat că, atunci când sosi pe moșie, inginerul găsi lucrările terminate și, prin urmare, el a ridicat planul și a verificat măsurătoarea, semnând.
Pe de altă parte, într-un alt prescript verbal, cel de la Hrișcani („anul una mie opt sute șaiḓeci și cinci Luna Martie an douaḓeci și cinci ḓile”), comisia, din care făcea parte și Gheorghe Eminovici, consemna în cazul preotului: „Pentru un preot servitoriu Bisericei avându-se în preveri legiuirea cuprinsă în manual administrativ la (…) I pajina 437 s-au acordat 8 fălci și ½ loc de hrană de cari urmeaḓă a fi folosit numai în timpul Serviciului său pi lângă cari s-au admis și 12 și 1/2 prăjini în vatra satului pentru locul casi și o grădini ce o are pentru cari s-au înscris în tabela a la 39”.
„Legea nr. 1014/1864 pentru regularea proprietăței rurale”, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 0 din 14 august 1864, prevedea în cazul bisericilor și a slujitorilor ei:
– la art. XIV: „Locurile de islasu (imasiu), arătură și fenetiă, carii, prin legi speciale, stepânii de moșii sunt datori a da preoțiloru bisericeloru sătesci, nu se atingu prin decretulu de fatiă. Aceste locuri vor urma și în viitoriu a servi pentru întrețenerea clerului din respectivele commune”;
– și la art. XX: „Tote locurile și clădirile din cuprinsulu vetrei satului, care, după art. de mai susu nu remânu nici în proprietatea săteniloru, nici în a stepînului de moșie, precumu: bisericile, cimitirile, casile communale, scolile, casile și îngrăditurile menite și făcute de commună pentru preoții bisericeloru, pietiele, ulitiele și locurile ocupate de pătule (coșiere) și alte stabilimente communale astădi în fiintiă, remânu proprietatea communeloru rurale, fără despăgubire” (https://lege5.ro/gratuit/heztqmzy/legea-nr-1014-1864-pentru-regularea-proprietatei-rurale).
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
