C. Săteanu inserează, în „Figuri din «Junimea»”, câteva portrete ale lui Titu Maiorescu.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
„O cutie cubică de aur masiv ermetic închisă; cubică spre a nu se răsturna, de aur spre a nu rugini, ermetic închisă spre a nu pătrunde într’însa nici un bob de praf, așa părea Maiorescu; când însă deschideai cutia găseai într’însa o comoară de duioșie și de bunătate despre care nimeni nu a vorbit până acum”, îl caracteriza I. Al. Brătescu-Voinești (C. Săteanu, „Figuri din «Junimea»”, București, 1936, p. 33)
Delavrancea îi surprindea gesturile din timpul discursurilor: „Se duce la tribuna cu un pas măsurat ți repede, călcând cam închis. A pus piciorul pe prima treaptă. Deputații și senatorii cad pe jețurile lor. S’a suit la tribună. Toți încremenesc unde au apucat. Privește lung și tăios. Nu s’aude nimic, nu se mișcă nimeni. A vârât mana în rendigotă” (Săteanu, p. 33).
La discursul parlamentar se referă și Gh. Panu: „Nimenea dintre junimiști nu expune cu mai multă claritate, eleganță și logică o situație politică și nimenea nu o justifică în mod mai demn, parlamentar și atrăgător. D-l Maiorescu este actorul de zile mari al junimiștilor și în asemenea rol nimenea dintre junimiști nu poate rivaliza cu el” (Săteanu, p. 33).
Al. Vlahuță îl descrie ca fiind de „talie mijlocie, conformație puternică; figură calmă, de o severitate impunătoare. În vorbă, în privire, în gest, păstrează întotdeauna aceiași măsură și siguranță a omului care se observă și se simte stăpân pe el. O bugată cultură științifică și literară dă acestei naturi, așa înzestrată, o distincție și o superioritate remarcabilă. Gust rafinat, dreaptă, vedere limpede și de o extraordinară agerime” (Săteanu, p. 32).
„Portretul său, scrie Ioana Pârvulescu, nu se schimbă prea mult de-a lungul vieții. La 50 de ani e aproape ca la 30 sau la 70” (I. Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, București, 2017). La fel e și imaginea de pe o carte poștală păstrată astăzi în Fondul Documentar Ipotești, alături de scrisori sau manuscrise ale lui Titu Maiorescu.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
