Adolescenta în vârstă de 16 ani, din municipiul Dorohoi, dată dispărută de rude, a fost găsită de polițiști, în urma unei operațiuni care a durat mai bine de trei săptămâni.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Tânăra a fost găsită în cursul zilei de astăzi, pe raza județului Suceava, iar în tot acest interval în care a lipsit de acasă ea s-a aflat în compania unui tânăr. În urma acestei întâmplări, fata urmează să fie consiliată de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
„În urma activităților specifice desfășurate de către polițiști, a fost identificată minora Petrariu Denisa Dumitrița. Aceasta a fost depistată în timp ce se afla în gara din orașul Dolhasca, județul Suceava, împreună cu un tânăr, la care a locuit pe perioada în care a fost dată disparută de către familia sa. Aceasta a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind internată în Centrul de Protecție a Copilului din municipiul Botoșani”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, Denisa Dumitrița Pădurariu, în vârstă de 16 ani, a plecat de la domiciliu în ziua de 17 iulie a.c. Membrii familie au apelat la ajutorul polițiștilor, care au declanșat procedurile de căutare, fiind solicitat inclusiv sprijinul populației.