Istoricul pricinii dintre satele Costești, al Mănăstirii Doamnei şi Nicșeni, aparținându-i lui Theodor Musteață
La 30 august 1805, după cererile amânduror părţile, domnul de atunci, Alexandru Moruzi, a rânduit doi boieri hotarnici pentru a face cercetarea. Aceştia, împreună cu vechilul mănăstirii, merg la faţa locului, unde stau 13 zile, dar unii dintre megieşi, deşi anunţaţi, nu s-au prezentat. Negustorul face presiuni pentru a se grăbi cercetarea, invocând cheltuielile şi pierderea de timp, astfel încât la 12 septembrie 1805 Alexandru Moruzi voievod dă o nouă carte domnească, poruncind megieşilor şi împrejuraşilor sau vechililor acestora să vină la faţa locului cu scrisorile ce le au pe moşii, în caz contrar efectuându-se hotărâtura numai cu scrisorile ce vor fi, iar eventualele împresurări ale moşiilor celor ce nu s-au prezentat vor rămâne, nemaifăcându-se altă hotărâtură.
Vechilul mănăstirii aduce mărturie de cercetare şi o hartă a moşiilor mănăstirii „cu meşteşug ingineresc”, arătând că după o aşteptare de două luni de zile acolo, la faţa locului, nu au venit nici Musteaţă, nici vreun vechil de-al său, deşi cercetarea o ceruse chiar Musteaţă. După o a treia poruncă de a se prezenta la cercetare, s-a dat sfârşit cercetării la faţa locului, pricina mutându-se la Divan. Aici s-au prezentat ambele părţi, cu scrisori originale, reprezentantul mănăstirii cerând atât locul luat de Musteaţă din locul Costeştilor cât şi venitul acestuia, însuşit pe nedrept de către negustor timp de trei ani.
Divanul dă câştig de cauză mănăstirii, căreia i se înapoiază locul împresurat şi moşia sa dreaptă Costeşti, urmând ca Musteaţă să plătească mănăstirii venitul ce-l obţinuse pe acel loc, stăpânit pe nedrept, în baza unei învoieli între timp anerisite (anulate), încheiate cu un Theofan ieromonah, fals egumen al mănăstirii Doamnei, după mărturia „prea sfinţitului proin patriarh al Ţarigradului”.
În continuare, Musteaţă se arată nemulţumit de hotărâre, astfel încât pricina ajunge din nou în faţa Divanului, negustorul fiind reprezentat de vechilul său, inginerul Vasile Pavlovici (de observat abilitatea supusului austriac de a aduce în faţa Divanului, ca vechil al său, un specialist în domeniu), iar mănăstirea de vechilul „Cleanthi Gheorghiades”, prezenţi fiind şi agentul austriac, dar şi Cantemir dragomanul, vădindu-se astfel grija ambelor părţi de a-şi apăra cu cât mai mulţi sorţi de izbândă interesele.
Sunt reamintite hotarnica făcută Necşenilor, la 20 octombrie 1805 şi învoiala în scris, din 5 iunie 1810, dintre Musteaţă şi acel Theofan ieromonah, autointitulat egumen al mănăstirii Doamnei, fără ca negustorul austriac să mai arate şi alte înscrisuri în plus faţă de cele arătate deja până atunci. Vechilul mănăstirii precizează că de la hotarnica făcută Costeştilor, la 6 octombrie 1750, întărită şi prin hrisov domnesc de Constantin Mihai Cehan Racoviţă voievod, timp de 55 de ani, până în 1805, mănăstirea nu a avut vreo pricină pentru Costeşti cu megieşii acelei moşii după care, în 1805, ajungând Musteaţă stăpân al Necşenilor, fără nici un temei, „decât numai cu zisuri din gură”, a ajuns să conteste acea hotarnică veche a Costeştilor, afirmând despre cei doi boieri hotarnici că unde trebuiau să zică „spre răsărit” au zis „miazănoapte” şi unde trebuiau să zică „miazănoapte” au zis „spre apus”.
Este anerisită învoiala din 1810, dintre Musteaţă şi acel Theofan, pretins egumen al Mănăstirii Doamnei, în baza şi a mărturiei din 1 august 1811, a „proin patriarhului Ţarigradului, chir Grigorie”, precum că acel Theofan „tâlhăreşte” mănăstirea, punând stăpânire pe ea şi moşiile sale fără voia sau carte cu pecete a Rusicon-ului, izgonindu-l şi pe pitarul Constantin, ce fusese din partea mănăstirii.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
