Zeci de tone de lapte au fost donate unor spitale şi centre pentru persoane nevoiaşe. Din inițiativa Asociației „BronxPeople” și cu sprijinul Băncii Locale pentru Alimente Roman și al Frăției Ortodoxe Bacău, peste 40 de tone de lapte au fost distribuite în mai multe regiuni ale ţării.
„O parte din această cantitate a ajuns și la Botoșani, unde filiala Frăției Ortodoxe s-a ocupat de împărțirea laptelui la mai multe instituții din municipiu, dar și din județ. Astfel, tinerii noștri voluntari s-au mobilizat exemplar, reușind să semene speranța în prezentul cenușiu care ne înconjoară. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că am reușit, din nou, să ajungem la cei aflați în nevoie”, a anunţat Ionuţ Bogdan Cărăuşu, preşedintele Asociaţiei „Scut Botoşănean”, filială a Frăției Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință”
Potrivit acestuia, au fost distribuite însemnate cantități de lapte la „Centrul social de urgenţă pentru persoane fără adăpost”, „Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Leorda”, Spitalul Județean „Mavromati”, Spitalul de Copii și Secția VII cronici Psihiatrie Botoșani.
„Mulțumim tuturor voluntarilor și tuturor celor implicați în reușita acestei acțiuni! Mulțumim firmei de distribuție <Altfel>, care ne-a oferit necondiționat sprijinul logistic. Împreună putem aduce mai multă bucurie! Doamne, miluiește neamul nostru românesc!”, a mai transmis Ionuţ Bogdan Cărăuşu.