Zeci de polițiști sunt angrenați, de 14 zile, în activitățile de căutare și identificare a minorei Denisa Dumitrița Petrariu, în vârstă de 16 ani.
Aceasta a părăsit domiciliul său din municipiul Dorohoi la data de 17 iulie a.c., iar până în prezent nu a revenit. Dispariția a fost anunțată la poliție, iar operațiunile de căutare au început imediat, polițiștii făcând mai multe investigații pe la rude, prieteni, dar și în toate mediile pe care adolescenta le frecventa, însă fără succes.
Din acest motiv, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au apelat din nou la ajutorul populației, în încercarea de a-i da de urmă. „Rugăm cetățenii care dețin orice informație despre aceasta, să sesizeze prin apel 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a precizat Simona Pușcașu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.
Adolescenta are o înălțime de aproximativ 1,60 metri, o greutate de circa 65 kilograme, ochii căprui, este blondă și are părul tuns scurt, băiețește. În momentul în care a plecat de la domiciliu era îmbrăcată cu un tricou verde, pantaloni verzi, purta șapcă pe cap, iar in picioare avea teniși negri.