În „Lămurire” la ediția a doua a Criticii științifice și Eminescu, Mihail Dragomirescu explică: „«Critica științifică și Eminescu» a apărut întîiași dată în «Convorbiri literare și apoi, cu oarecare adaosuri, în broșură aparte, acum unsprezece ani. Sub forma de atunci avea două defecte: avea un caracter prea polemic și un stil prea schematic»”. În ediția nouă, precizează autorul, „am căutat să înlătur aceste două lipsuri fără să ating însă compoziția generală și (…) fondul ideilor” (M. Dragomirescu, Critica științifică și Eminescu. Ediție nouă, București, 1906).
Memorialul Ipotești păstrează în fondul său de carte atât ediția nouă, cât și prima ediție, care are subtitlul studiu de critică generală și care a apărut în 1895 la editura Librăriei Carol Müller.
Comparate, tablele analitice de materii, care reprezintă un rezumat al lucrărilor, dau diferența de detaliu ale celor două ediții. Pe lângă substituiri sinonimice („calități rele” – „defecte”; „priceperea” – „înțelegerea”; „vrăjmași” – „adversari”), inevitabile și explicabile, în cazul unui critic atent la evoluția limbii, modificări ale structurii volumului, prin comasări sau reorganizări ale capitolelor, substituiri de sintagme (care au extensiuni diferite) atrag atenția: în ediția a doua nu mai regăsim „Convorbirile literare” ca mediu de raportare, ci „Junimea” (chiar dacă revista derivă din preocupările societății). Transpare, în context, intenția criticului de justifica (în subsidiar), poate mai accentuat decât în prima ediție, activitatea „Junimei” și absolvirea de orice vină față de poet: citim în prima ediție – „Prudența și abilitatea atacului din partea prietenilor: Eminescu a avut calități rele (spre ex. pesimismul) și a produs puțin din pricina mediului în care trăia”, iar în ediția nouă – „Prudența și abilitatea atacului din partea prietenilor: Eminescu a avut defecte (spre ex. pesimismul) și a produs puțin din pricina mediului «Junimei», în care s-a dezvoltat”. Scopul studiului însă, așa cum precizează autorul, în ambele ediții, a fost „studiul principiilor în virtutea cărora și prietenii și vrăjmașii au falsificat personalitatea artistică a lui Eminescu”. Căci, scrie M. Dragomirescu, „sunt două categorii de scriitori, care, ocupîndu-se cu Eminescu, i-au întunecat, cu voie sau fără voie, personalitatea lui artistică. Sunt mai întîi aceia, care, contestîndu-i valoarea poetică și morală, acuză pe amicii lui literari, că l-au ridicat pe un piedestal nemeritat, pentruca astfel să se ridice ei înșiși. Sunt apoi prietenii lui post mortem, care, recunoscîndu-i marele talent poetic, susțin că el ar fi un poet și mai însemnat, dacă aceiași amici nu i-ar fi sfărîmat iluziile și nu i-ar fi istovit puterile, prin indiferența lor” (citat după ediția nouă, p. 1). Dar, „pe cînd adversarii, osîndind tot ce a scris Eminescu, au ajuns să nu fie crezuți chiar acolo, unde ei poate ar fi avut dreptate; pretinșii lui amici, osîndind cu prudență și lucrînd în numele științei, deși nu erau încă stăpîni pe ea, au fost ascultați chiar cînd învinovățirile lor erau cu desăvîrșire nedrepte” (p. 1-2). Cauza interpretărilor eronate este, după M. Dragomirescu, confundarea personalității artistice cu personalitate omenească. Criticul subliniază importanța personalității artistice: „Personalitatea omenească a unui poet, mai cu seamă cînd, cum e cazul cu Eminescu, personalitatea lui artistică se incorporează în evoluția sufletească a unui popor, – este un factor activ caracteristic al unei societăți, ca și personalitățile marilor oameni de știință, a marilor oameni practici (…), și singura deosebire dintre acestea și ea, este numai că ea este un factor activ contemplativ” (p. 42).
Invităm cititorii să deschidă cele două ediții pentru a descoperi sau a reciti și alte pasaje: de la argumentarea metodei până la critica modului de înțelegere a operei și personalității lui Eminescu de către Dobrogeanu-Gherea, Nicolae Pătrașcu, Aron Densuşianu sau „anonimul de la Blaj”. Vorba lui Dragomirescu, „cîți critic, atîți Eminescu”.
În Fondul Documentar Ipoteşti se păstrează şi o fotografie a lui Mihail Dragomirescu.
Ala Sainenco, Memorialul Ipoteşti
