spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTZeci de cadre didactice se specializează în cadrul unui proiect european

Zeci de cadre didactice se specializează în cadrul unui proiect european

Zeci de cadre didactice botoşănene participă la cursurile de dezvoltare a creativității în cadrul programului ”CreaFuture – Creative Workforce for Cross-Border Future – Forță de muncă creativă pentru un viitor transfrontalier”. Acest proiect, lansat în mediul online la finele lunii trecute, a intrat în perioada de implementare. Este un proiect transfrontalier între România (Botoșani) și Ucraina (Cernăuți) care se va derula pentru o perioadă de 12 luni, cu un buget aprobat de UE în valoare totală de 220.197 de euro.

Beneficiarul este Asociația B-Right Media Botoșani care îi are ca parteneri în această provocare inedită pe: Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti Cernăuţi, Casa Corpului Didactic Botoșani și Liceul de Artă nr. 5 din Cernăuți.

Luni, 27 iulie, a început prima serie a cursului organizat în cadrul proiectului, cu participarea a 20 de cadre didactice de la Botoșani, care s-au înscris în prima serie. Cursurile se desfășoară în perioada 27 – 31 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00.

Cursurile sunt organizate în aer liber, pentru a fi respectate regulile impuse de actualul context epidemiologic. Înainte de intrarea în prima sesiune a cursului, participanților le-au fost aduse la cunoștință măsurile luate în contextul pandemiei.

La deschiderea cursului au participat și Bogdan Tănase, ofițer de monitorizare și implementare în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava și Alina Elisei, ofițerul proiectului CreaFuture din cadrul BRCT.

Este primul eveniment care se organizează în mediul normal, să-i spunem, în condițiile pandemiei. Cred că se poate organiza, noi știm proiectul, ne place că este această cooperare între mediul ONG și instituțiile de învățământ, atât pe partea română cât și pe cea ucraineană. Trebuie să spunem că este un proiect de cooperare transfrontalieră și sigur, de pe urma activităților la care dumneavoastră participați vor beneficia și tinerii din Ucraina, nu doar cei din România”, a transmis Bogdan Tănase.

Au mai participat la deschiderea cursului reprezentanții Casei Corpului Didactic, Dana Biolan, responsabil pentru organizarea cursului, Cristina Manolache, care se va ocupa de organizarea laboratoarelor non-formale, Felix Arhip, care asigură asistența tehnică dar și Sorin Luca, directorul instituției, în inedita calitate de cursant.

Proiectul este important și pentru CCD Botoșani prin prisma faptului că, pe lângă colaborarea tuturor actorilor implicați, instituția va asigura partea de sustenabilitate prin includerea cursului în oferta educațională județeană, dar și a laboratoarelor non-formale, ca activități științifice, metodice și culturale.

Formatorul cursului este Adriana Cojocaru, ajutată de consilierii de dezvoltare personală, Raluca Bălășcău și Alexandra Aolăriței.

A doua serie de cursuri, cu aceeași participare, va fi organizată la începutul lunii septembrie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.6 °
89 %
1kmh
92 %
S
14 °
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...