În Fondul Documentar Ipotești se păstrează o scrisoare a Eugeniei Frangolea-Bodnărescu, cu un conținut a cărui relevanță mai mult o intuim decât o putem explica din lipsa de informații și surse. Scrisoarea este adresată redactorului jurnalului „Deșteptarea” și conține, asemeni povestirilor în ramă, o altă scrisoare, „deschisă”.
În spațiul românesc au existat mai multe publicații cu titlul „Deșteptarea” (de Huși – 1879-1880; Vaslui – 1876; Focșani – 1871; 1904-1905; Iași – 1882-1884; 1886; 1887; Piatra-Neamț – 1891-1892; Brașov – 1905) sau care conțineau în titlu cuvântul respectiv (Deșteptarea comerțului și industriei române – 1884-1906; Deșteptarea Dobrogei – 1892-1893; Deșteptarea Ialomiței – 1898; Deșteptarea Națională – 1883; Deșteptarea poporului – Cernăuți, 1902-1904; Mizil, 1883; Piatra-Neamț, 1891-1892; Deșteptarea Prahovei – 1882; Deșteptarea Putnei – 1904-1905; Deșteptarea satelor – 1904-1905) (a se vedea: „Publicațiunile periodice românești”, București, 1913). După cum reiese din scrisoare, aceasta este adresată redactorului „Deșteptării” din Cernăuți. Cel mai probabil, e vorba de „Deșteptarea. Gazeta pentru popor”, editată la Cernăuți începând cu 1/13 ianuarie 1893 și până pe 7/20 noiembrie 1904, reluată după o pauză nesemnificativă.
Scrisoarea nu este datată, nefiind indicat nici numele redactorului. Singurul indiciu temporal cu trimitere aproximativă la an este determinativul „văduvă” din prepoziția numelui Eugeniei Frangolea-Bodnărescu, din care rezultă că scrisoarea a fost scrisă după 3 martie 1902, data decesului lui Samson Bodnărescu. Scrisoarea deschisă fiind adresată lui I.G. Sbiera (d. 22 octombrie 1916), permite încadrarea acesteia în perioada 1902-1916.
„Redactorului jurnalului «Deșteptarea» din Cernăuți
Stimate domn
Cu onoare vă rog să bine[voiți] (?) a publica în jurnalul D-voastre răspunsul alăturat, întitulat «Scrisoare deschisă Dlui Dr. Sbiera profesor universitar în Cernăuți». Veți face un act de dreptate în memoria unui om, care ne mai existând, nu se poate singur apăra.
Primiți stimate Domn, încredințarea înaltei mele stime și distinsei considerațiuni ce am onoare a vă păstra
Văduva Eugenia Samson Bodnărescu
Scrisoare deschisă Dlui Dr. I. G. Sbiera
Profesor universitar în Cernăuți.
În jurnalul «Deșteptarea» din 24 Mart (6 April) a.c. sub rubrica «să înlăturăm neadevărurile” cu surpriză și mirare am cetit cele scrise de D-voastră. Mă întreb, cu ce drept încercați prin publicitate a întuneca valoarea și chiar a insulta memoria unui om căruia vʼați arătat prieten? Vin și vă declar, că acele zise de D-voastră sunt false și probez.
Istoria maialului din anul 1862, las la judecata și aprecierea logică a publicului, că dacă ați fi fost singur eroul acelui timp sigur nʼați fi ajuns în Bucovina la 1864, după cum ziceți, profesor universitar.
Despre neadevărul cu diploma de maturitate din Cernăuți, acest act, care se află în mâna mea și care poartă data de 21 Iulie 1865, întărit cu sigiliul direcțiunei liceului din Cernăuți, este eliberat de următoarea comisiune examinatoare.
Urmează iscăliturile.
Cât despre fratele răposatului, care se numea Miron Ștefan Bodnărescu și era profesor de dreptul canonic la facultatea teologică din Lemberg și secretar general al ordinului minorităților, sigur tot mai sunt persoane în Bucovina carii lʼau cunoscut și la nevoie vă vor putea împrospăta memoria, precum vor face la timp și cărțile cu cuprins religios trimise de Miron Bodnărescu și care cărți se află în posesiunea mea.
Întemeiată pe aceste probe evidente, care scot la lumină perfidele D-voastre insinuări, care nu vă fac onoare, vă somez să vă retractați.
Văduva Eug. Samson Bodnărescu”
Despre maialul (petrecere câmpenească în cinstea primăverii organizată de școlari în luna mai) din 1862, I. G. Sbiera scria în 1899, în „Familia Sbiera, după tradiţiune şi istorie, şi Amintiri din viaţa autorului” (Cernăuţi): „Un pas înainte în numărul şi în modul petrecerilor naţionale s-a făcut în anul 1862, cu introducerea aşa numitelor excursiuni maiale, aranjate de studenţii gimnazişti români din Cernăuţi, mai întâi numai pentru ei, mai apoi, însă, şi pentru publicul român din oraş şi din împrejurime. La aceste excursiuni, erau cântările şi declamările patriotice şi naţionale lucrul principal”.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
