spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTTragedie! Botoșănean mort în casa cuprinsă de flăcări

Tragedie! Botoșănean mort în casa cuprinsă de flăcări

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din satul Hliboca, comuna Pomârla, și-a pierdut viața în urma unui incendiu care i-a mistuit locuința.

Sătenii au fost cei care au observat focul, azi dimineață, și au dat alarma, însă pentru bărbat a fost prea târziu, casa fiind izolată și într-o zonă greu accesibilă. „La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, casa, formată din două camere și un hol, era arsă în totalitate. Întrucât existau informații ca proprietarul nu ar fi reușit sa iasă din locuință, pompierii au început căutările, concomitent cu stingerea ultimelor focare. Din nefericire, bărbatul a fost găsit decedat într-una dintre camere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspecoratului pentru Situații de Urgență.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
13.3 ° C
14.6 °
13.3 °
92 %
0.3kmh
98 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...