spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTPregătiri pentru redeschiderea Muzeului "Ştefan Luchian"

Pregătiri pentru redeschiderea Muzeului “Ştefan Luchian”

La începutul lunii septembrie va fi redeschis Muzeul „Ştefan Luchian” din Ştefăneşti. La această dată se fac ultimele pregătiri şi amenajări, muzeul urmând a fi un adevărat centru cultural care va găzdui mai multe manifestări importante pentru comunitatea locală şi pentru lumea culturală botoşăneană.

Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Judeţean, a precizat că reabilitarea muzeului din Ştefăneşti s-a făcut în perioada 2017 – 2019 şi a presupus un efort financiar de 900.000 de lei. Fondurile au fost asigurate de către Consiliul Judeţean Botoşani. „Clădirea reabilitată  este aceeaşi unde a funcţionat muzeul, până în anul 2011. Clădirea aproape că se autodemola, însă am reuşit, prin finanţarea asigurată de Consiliul Judeţean, să obţinem o clădire reamenajată şi dotată pentru a deveni un adevărat centru cultural”, a spus oficialul.

La această dată se lucrează la amenajarea expoziţiei de bază. „Împreună cu colegii noştri conservatori, restauratori, muzeografi am reuşit să strângem suficient material, atât din colecţiile noastre, cât şi din donaţiile Fundaţiei <Ştefan Luchian>, condusă de profesorul Aglaia Corneanu, căreia îi mulţumim. Vom reuşi să amenajăm o sală tematică dedicată vieţii şi mai ales copilăriei lui Ştefan Luchian, la Ştefăneşti, locul unde s-a născut şi a copilărit”, a arătat Aurel Melniciuc.

Sala principală a muzeului a fost recompartimentată şi extinsă şi va găzdui expoziţii tematice temporare, conferinţe dar şi alte manifestări culturale. Pentru început, vor fi expuse tablouri din patrimoniul Muzeului Judeţean. „Pe viitor, ca urmare a unor concursuri pe care le gândim împreună cu Consiliul Judeţean şi Primăria Ştefăneşti, vom reuşi să adunăm colecţii bogate pe care să le punem la dispoziţia publicului vizitator. Începând cu anul viitor ne-am gândit să organizăm şi un concurs Ştefan Luchian, dedicat în principal copiilor talentaţi. Sperăm să atragem numeroşi copii talentaţi de la liceele de artă din întreaga ţară, din Republica Moldova, Ucraina şi diaspora”, a explicat directorul Muzeului Judeţean.

Viitorul centru cultural va putea găzdui şi tabere de creaţie. „Am reuşit să amenajăm şi spaţiul verde din faţa muzeului. Va fi o zonă foarte frumoasă pentru ca toţi cei care vor ajunge aici să petreacă timpul într-un mod plăcut şi util”, a concluzionat Aurel Melniciuc.

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.3 ° C
8.3 °
8.3 °
94 %
1.2kmh
96 %
D
23 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...