Consilierii municipali vor avea şedinţă ordinară pe 30 iulie. Unul dintre proiectele supuse dezbaterii este şi cel referitor la execuţia bugetului local la 30 iunie 2020, respectiv modul în care au fost cheltuiţi banii încasaţi de municipalitate. La finale lunii iunie, veniturile municipalităţii au totalizat 110.109.352 de lei, din care 76.607.281 de lei reprezentând venituri proprii (impozite şi taxe locale, inclusiv cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit). Municipalitatea a primit 11.542.000 de lei din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.
Datele centralizate arată că municipalitatea a avut la finele lunii iunie cheltuieli totale de 88.563.343 de lei. Cheltuielile secţiunii de funcţionare s-au ridicat la 84.951.802 de lei, din care 22.828.652 de lei cheltuieli de personal (25,78 % din total plăţi). Cheltuielile secţiunii de dezvoltare au fost de 3.611.541 de lei.
Plăţile la capitolul bunuri şi servicii au fost de 25.502.786 de lei, reprezentând 28,8% din total plăţi.
Până la 30 iunie, municipalitatea a plătit dobânzi şi comisioane în cuantum de 1.350.970 de lei (1,53% din total plăţi), subvenţii de 8.501.807 de lei (9,6% din total plăţi). Transferurile către celelalte structuri finanţate de la bugetul local (teatre, filarmonică, DSPSA, Poliţia Locală şi unităţi de învăţământ) au fost de 16.754.054 de lei (18,92% din total plăţi). La acestea se adaugă 1.729.492 de lei rambursări de credite (1,96%), 3.134.182 de lei, cheltuieli de capital (3,54%), 1.519.863 de lei (1,72%) reprezentând burse pentru elevi, transferuri către Asociaţia „Il Girotondo” şi contribuţii pentru persoanele cu handicap neangajate.
În categoria cheltuielilor au mai intrat 1.434.732 de lei pentru finanţarea învăţământului particular acreditat (1,62% din total plăţi), 6.053.324 de lei (6,84%) pentru asistenţă socială (ajutoare pentru încălzire, transport persoane cu handicap, indemnizaţii persoane cu handicap precum şi alte ajutoare, alocaţii, indemnizaţii şi tichete sociale). Pentru proiectele finanţate din Fonduri Externe Nerambursabile postaderare s-au efectuat plăţi în cuantum de 154.746 de lei (0,18%).
Ponderea plăţilor pentru funcţionare a fost de 95,92% şi de numai 4,08% pentru dezvoltare.
Veniturile la secţiunea de funcţionare au fost de 106.132.599 de lei, iar plăţile de 84.951.802 de lei, rezultând un excedent de 21.180.797 de lei. La secţiunea de dezvoltare, veniturile municipalităţii au fost de 3.976.753 de lei, fiind făcute plăţi de 3.611.541, rezultând un excedent de 365.212 de lei. Aceleaşi date centralizate arată că municipalitatea a încheiat primul semestru fără plăţi restante.