Miercuri, pe 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe raza municipiului Botoșani un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuare, polițiștii au descoperit că numărul de înmatriculare provizoriu al autoturismului era expirat din luna iunie anul curent.
Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neîmatriculat.