spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTGheorghe Ciubotaru s-a lansat în cursa pentru Primăria Botoşani (video)

Gheorghe Ciubotaru s-a lansat în cursa pentru Primăria Botoşani (video)

Încă un partid şi-a schimbat candidatul la Primăria Botoşani. Este vorba de Partidul Mişcarea Populară, care nu va mai merge pe mâna tânărului Cezar Vizitiu, ci pe cea a experimentatului economist Gheorghe Ciubotaru. Anunţul a fost făcut astăzi, într-o conferinţă de presă, chiar de către cei doi, Cezar Vizitiu, în calitate de preşedinte al organizaţiei municipale şi vicepreședinte al organizaţiei judeţene a PMP Botoșani, prezentându-l pe Gheorghe Ciubotaru ca principalul contracandidat al lui Cătălin Flutur la Primăria Botoşani.

„La momentul când am anunţat că intru în Mişcarea Populară nu am anunţat o candidatură la municipiul Botoşani, ci doar o intenţie de a candida pentru municipiul reşedinţă de judeţ, dacă s-ar fi întrunit anumite condiţii. Or, astăzi eu sunt parte a acestei echipe, candidez pentru Consiliul Local (CL) şi merg în echipa unui om cu experienţă pentru a aduce Botoşaniul la un alt nivel”, a declarat Cezar Vizitiu (foto), care a subliniat că tocmai el a fost cel care l-a propus pe Gheorghe Ciubotaru să candideze, pentru că, din cercetările pe care le-au făcut, a rezultat „că anul acesta este anul oamenilor cu notorietate”.

Candidatura lui Gheorghe Ciubotaru la Primăria Botoşani a fost validată deja în Colegiul Naţional al PMP.

În discursul său de lansare, Gheorghe Ciubotaru a declarat că se bazează foarte mult pe programul pe care îl va prezenta botoşănenilor, care, în linii mari, va fi cam aceleaşi cu cel de acum 20 de ani, deoarece, din păcate, la nivelul municipiului, lucrurile nu prea s-au schimbat. „De exemplu, aici (n.r. – în programul de acum 20 de ani) aveam reparaţia teatrului. Să ştiţi că dacă s-au cheltuit aşa mulţi bani la teatru s-au cheltuit pentru a-l strica, a-l dărâma, că de făcut nu s-a făcut şi au trecut 20 de ani de când eu propuneam să-l reparăm. Sunt lucruri care trebuie continuate, trebuie făcute, chiar din programul ăla de acum 20 de ani. Sunt lucruri care s-au făcut, de exemplu Cornişa. Îl aveam scris în program de acum 20 de ani”, a declarat Gheorghe Ciubotaru. Acesta a mai că una din priorităţile viitorului primar ar trebui să fie drumurile de pământ. „Drumurile de pământ le-am scris şi în 2000 şi nu au dispărut. Drumurile de pământ sunt în continuare. Chiar aici, pe Trandafirilor este Aleea Trandafirilor drum de pământ, lângă Iorga (n.r. – Casa memorială şi strada Nicolae Iorga). Nu mai spun Vâlcele şi celelalte din zona Cişmea şi zona lipovenească”, a mai arătat Gheorghe Ciubotaru, care doreşte şi să înfiinţeze şi un Consiliul al Înţelepţilor, paralel cu Consiliul Local, cu care să se sfătuiască, „pentru că înţelepciunea vine cu vârsta, din păcate”.

Gheorghe Ciubotaru îşi doreşte ca unul dintre viceprimari să fie Cezar Vizitiu, care va ocupa poziţia a doua pe lista de consilieri locali ai PMP. Pe acea listă se vor mai regăsi Ana Melinte (foto), președinta organizației de femei a PMP Botoşani, şi inginerul Andrei Tomegea.

Candidatul PMP la preşedinţia Consiliului Judeţean (CJ) va fi preşedintele organizaţiei judeţene, Corneliu Popescu, după ce Ştefan Silion, anunţat iniţial drept candidat a trecut la ALDE.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
92 %
0.9kmh
89 %
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °
J
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...