Inspectoratul Școlar Botoșani a centralizat situația preliminară a cererilor de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021.
Astfel, potrivit celor precizate de Ana-Maria Loghin, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, în perioada 4 martie – 7 iulie, au fost completate și depuse 3.185 de cereri, toate fiind admise. Dintre cele 3.185 de cereri completate și depuse, 2.861 vizează copii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, iar 324 de cereri sunt pentru copii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020.
În această primă etapă, repartizarea copiilor s-a realizat pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse, inclusiv prin aplicația informatică, de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare.
În a doua etapă, 21 – 31 iulie, va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul școlar județean.
„În perioada 1 – 4 septembrie, Inspectoratul Şcolar Judeţean va centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani va soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului”, a mai precizat Ana-Maria Loghin.
În situația transmiterii documentelor pe e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, documentele utilizate pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor fi solicitate și în format fizic, în termen de maxim două săptămâni de la începerea cursurilor.
Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții au sau nu au domiciliul în circumscripția respectivă.
Bobocii care vor intra în clasa pregătitoare au la dispoziţie 3.778 de locuri în şcolile botoşănene. Planul de şcolarizare include şase clase pentru programul „Step by step”, totalizând 150 de locuri. La acestea se adaugă 131 de clase în învăţământul de masă (cu un total de 2581 de locuri), o clasă la Şcoala Cornerstone Dorohoi (învăţământ particular, 25 de locuri) şi două clase de învăţământ special (12 locuri). Scăderea drastică a populaţiei şcolare este dată şi de faptul că în 155 de şcoli bobocii vor învăţa în sistem simultan. Pentru aceste şcoli au fost repartizate 58,68 de clase, cu un număr total de 1010 locuri.