spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeLocal BTCătălin Alexa nu scapă de condamnare

Cătălin Alexa nu scapă de condamnare

♦ Fostul viceprimar a încercat să obțină, pe cale excepțională, anularea sentinței pe care judecătorii au dat-o în dosarul său ♦ În urmă cu mai bine de un an, acesta a fost condamnat pentru abuz în serviciu și conflict de interese ♦ Fostul viceprimar a încercat să să scape de condamnarea care îi punea și interdicția de a mai ocupa o funcție publică timp de 10 ani

Condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și conflict de interese, fostul viceprimar al municipiului Botoșani, Cătălin Alexa, a încercat să obțină în instanță anularea sentinței de condamnare. Printr-o acțiune inițiată la Curtea de Apel Suceava, el a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale invocând faptul că la pronunțarea deciziei s-ar fi împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de conflict de interese. Potrivit apărării, în baza unei decizii a Curții Constituționale, fapta ar fi fost prescrisă și ca atare instanța de apel trebuia să dispună încetarea procesului penal cu privire la aceasta.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Analizând argumentele invocate de către Cătălin Alexa, prin intermediul avocaților, dar și prevederile legale, magistrații suceveni au respins acțiunea ca nefondată. Potrivit Curții de Apel Suceava, la data pronunțării deciziei contestate nu era împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale nici prin prisma Codului penal din 1969 (n.r. – termenul de prescripție specială era de 7 ani și 6 luni), și nici prin în baza noului Cod penal (n.r. – termenul de prescripție specială era de 10 ani). Prin urmare, sentința de condamnare a fost menținută.

Cătălin Alexa a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie la sfârșitul lui 2015 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi conflict de interese, într-un dosar ce viza fraudarea fondurilor europene. El a fost acuzat că la sfârșitul lui 2011, din postura de viceprimar și președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, ar fi semnat, ilegal, un contract de asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor de reabilitare a sursei şi a reţelelor de termoficare din municipiul Botoşani cu o firmă controlată de fratele său, Bogdan Vasile Alexa. În același dosar au mai fost inculpați fratele viceprimarului, administratorul firmei cu pricina, dar și un om de afaceri. În urma procesului, pe 5 martie 2019, Curtea de Apel Suceava a dispus condamnarea definitivă a inculpaților. Astfel, Cătălin Alexa a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, fiindu-i aplicată și interdicția de mai ocupa o funcție publică timp de 10 ani. În schimb, fratele viceprimarului, Bogdan Vasile Alexa, a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. De asemenea, administratorul Inginer Consultant SRL Şcheia (n.r. – firma implicată în această afacere), Adrian Nicolae Toma, a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, iar botoșăneanul Marcel Humă, care a fost acuzat de spălarea banilor, a primit o pedeapsă de doi ani şi opt luni de închisoare, el având și o condamnare mai veche cu suspendare.

Curtea de Apel Suceava a dispus tot atunci ca Adrian Nicolae Toma şi Bogdan Vasile Alexa să restituie municipiului Botoșani, în solidar cu partea responsabilă civilmente respectiv societatea Inginer Consultant SRL, întreaga sumă la care a fost semnat contratul de asistență tehnică, respectiv 1.061.640,28 lei, la care se vor adăuga dobânzile aferente calculate de la achitării banilor până la restituirea efectivă a acestora.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
1.7 ° C
1.7 °
0.5 °
84 %
2.4kmh
7 %
lun
2 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...