Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, continuă să dea Botoșaniul de exemplu negativ în pozițiile publice pe care le ia.
Într-o postare pe Facebook, în care critica modul în care a tratat un angajator din Brăila din domeniul confecțiilor apariția unui focar de Covid-19, Alexandru a arătat cu degetul spre angajatorii botoșăneni, care nu ar fi luat toate măsurile de precauţie în lupta cu pandemia de coronavirus. „Când angajatorul a văzut cum creşte numărul cazurilor de persoane infectate, nu s-a gândit, de exemplu, să verifice temperatura la intrarea în unitate ca măsură suplimentară de verificare? Când am vizitat Botoşaniul, la companii din acelaşi domeniu, nu doar că am atras atenţia că angajaţii, prin poziţionarea maşinilor & echipamentelor de lucru, sunt prea apropiaţi, ci am şi cerut direct şefului ITM să verifice că se iau toate măsurile de prevenţie, inclusiv verificarea temperaturii. Când ai sute de angajaţi, cu atât mai mult, iei măsuri suplimentare. De ce ITM şi alte instituţii cu atribuţii de control se rezumă doar la şedinţe la Prefectură? Rolul lor este să iasă pe teren. În cazul companiei din Brăila, am cerut explicaţii pentru a vedea unde au făcut verificări reprezentanţii ITM Brăila, în această perioadă”, a precizat Violeta Alexandru.
În acest context, Violeta Alexandru a anunţat că va propune în următoarea şedinţă de Guvern măsura acoperirii şomajului tehnic de către stat pentru angajaţii sănătoşi care îşi pierd temporar locul de muncă din cauza închiderii companiei de către autorităţi în caz de apariţie a unor focare de coronavirus. „Angajaţii bolnavi urmează să fie trataţi…, cei sănătoşi, însă, vor merge acasă, până la reluarea activităţii în condiţii optime. Am înţeles că în asemenea situaţii punctuale, când autorităţile judeţene decid măsuri de restricţie, există impact major asupra angajaţilor şi a angajatorilor. Şi am propus o soluţie. Reglementarea care să asigure acordarea de şomaj tehnic pentru angajaţii sănătoşi dar trimişi acasă, în condiţiile închiderii unei companii, va fi pe masa guvernului la următoarea şedinţă”, a scris Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a subliniat că aşteaptă din partea angajatorilor responsabilitate faţă de lucrătorii pe care îi primesc la muncă. „Este nevoie de responsabilitate individuală şi, mai ales, de management. Managerii cluburilor, fabricilor de confecţii, etc. au responsabilitatea tuturor celor preluaţi în incintă. Susţin revenirea în activitate NUMAI cu asigurarea tuturor măsurilor de protecţie. Angajaţii trebuie să fie sănătoşi pentru a avea randament. Nu vreau să închidem economia. Sunt cea care a văzut presiunea socială pe durata acordării sprijinului guvernamental. Dar responsabilitate pot să vreau”, a conchis Violeta Alexandru.