Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor” îi invită pe iubitorii de folclor la spectacolul „Din Moldova în toată ţara”, organizat sub conducerea artistică a lui Ioan Cobâlă. Spectacolul va avea loc în Amfiteatrul Parcului Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornişa, pe 26 iulie, respectiv 9 august, începând cu ora 20.00.
Soliştii Sofia Vicoveanca, Daniela Condurache, Elena Mândrescu, Alina Huţu, Constantin Petrescu, instrumentiştii Mitică Ştefan, Alexandru Todirel Marin, Ionuţ Scripcariu, Ioan Oloieru şi ceilalţi membri ai orchestrei vor evolua sub bagheta dirijorală a lui Ciprian Potoroacă.
Potrivit conducerii instituţiei, biletele pentru aceste spectacole se pot rezerva la numărul de telefon : 0742737778 . Prețul unui bilet este de 30 de lei.
Intrarea va fi în limita locurilor disponibile, respectând regulile de distanțare socială.