spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTPatru răniți dintr-o mașină izbită în cap de pod

Patru răniți dintr-o mașină izbită în cap de pod

Patru persoane, dintre care un minor, au ajuns la spital după ce au fost victimele unui accident rutier.

Incidentul a avut loc în Tulbureni, unde un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani din comuna Boroaia, în care se mai aflau patru tineri cu vârste între 14 și 23 de ani, în timp ce conducea pe strada Tulbureni, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit violent un cap de pod de pe marginea părții carosabile.

După producerea impactului, acesta a parcat autoturismul în curtea locuinței, iar cei patru tineri au mers acasă.

Ulterior cei patru au început să acuze dureri, în special o minoră, lovită la cap și coloana cervicală, iar toți patru s-au prezentat la Urgențe. Acolo le-au povestit cadrelor medicale cele întâmplate, fiind anunțată și Poliția, care a demarat o anchetă. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,43 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului” a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
19.4 ° C
19.6 °
18.3 °
56 %
2.2kmh
41 %
J
19 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...