Un sat mai deosebit, din punctul de vedere al temei în discuţie, este cel al Cristineştilor (Cârstineşti, Cărstineşti, Cârstăneşti, Cârstieneşti, Cristieneşti) de la Dorohoi. La 2 septembrie 1622, Ştefan al II-lea Tomşa voievod întărea mănăstirii Solca satul Cristieneşti, pe Iubăneasa, de la Dorohoi, cu heleşteie, mori, casă, velniţă, livezi şi fânaţ, cumpărate cu 400 de taleri de argint de la feciorii lui Gheorghe Dorohoncean fost comis, cel care stăpânise odinioară satul.
La 12 februarie 1625, Evloghie, episcopul Rădăuţilor, împreună cu întreg soborul mănăstirii Solca, dau mănăstirii Suceviţa mai multe sate, printre care şi „Cârstăneşti, de ocolul de Botoşani”, danie de la Ştefan voievod (fiul Tomşei, n.ns.), primind în schimb un sat şi două selişti. Dacă documentul pe care tocmai l-am invocat este o copie târzie, din 1787, făcută de un Daşcovici, şi originalul românesc se referă la sat în aceiaşi termeni: „Cârstineşti”, fost aparţinător de ocolul Botoşanilor, „ce ne-au fostu dare de la Ştefan vodă”.
Cum în toate documentele ulterioare satul e menţionat în ocolul Dorohoiului, lucru de altfel firesc, ţinând cont de poziţionarea sa geografică şi cum ipoteza că documentul din 1625 n-ar fi veridic este puţin verosimilă, deoarece, chiar dacă l-am putea bănui pe copistul din 1787 de greşeală, actul original menţionează Cristineştii la ocolul Botoşanilor, rămâne ipoteza că după ce a dăruit satul mănăstirii Solca, la 1622, Ştefan al II-lea Tomşa l-a înscris la ocolul Botoşanilor, unde se aflau deja Costeştii pe Siret şi Mănăstirenii, celelalte două danii ale sale pentru aceeaşi ctitorie a sa, probabil din dorinţa de a le uşura călugărilor de acolo mai buna administrare a celor trei noi stăpâniri. În final, satul ajunge în proprietatea boierilor Roseteşti, în acelaşi mod pe care l-am prezentat deja în cazul celorlalte sate foste proprietăţi ale mănăstirilor din Bucovina.
La 26 mai 1604, sătenii din Necşeni pârăsc pe fiii lui Albotă vornic (este vorba despre Petre Albotă, mare dregător în timpul domniilor Lăpuşnenilor, inclusiv mare vornic al Ţării de Sus, avându-i ca fii pe Gheorghe, Petru şi Ioan) pentru un hlabnic (teren aflat lângă un râu, cu multă răchită și arbuști, răchitiș) ce este în faţa satului Vlădeni, peste Jijia, la vechea matcă a Jijiei, până la drum, apoi pe drum la vale, până la hotarul satului Căcăceni (azi Dimăcheni, n.ns.), zicând că acel hlabnic este ascultător de hotarul lor. Fiii vornicului Albotă îi arată domnului Ieremia Movilă, în faţa căruia se judeca pricina, că hlabnicul fusese din hotarul satului Vlădeni şi făcându-se acolo moarte de om hotarul a fost făcut domnesc. Mai târziu, cneaghina cea bătrână a vornicului Albotă a dat patru cai buni domnului Petru voievod (Şchiopul, n.ns.) şi a răscumpărat acel hlabnic. În urma judecăţii efectuate, din poruncă domnească, de către Pătraşcu, ureadnicul de Botoşani, Necşenii „au rămas de toată legea, iar fiii lui Albotă au pus ferie 12 zloţi (aici se afla şi hotarul dintre ţinuturile Hârlău şi Dorohoi, pentru că Vlădenii făceau parte din ţinutul Dorohoiului).
Prof. dr. Daniel BOTEZATU