Inspectorii ITM au efectuat zeci de controale la angajatori în luna iunie, aplicând amenzi de peste o sută de mii de lei.
Cu ocazia verificărilor, au fost descoperite trei persoane care munceau fără forme legale şi în consecinţă au fost aplicate două amenzi în valoare de 60.000 de lei. De asemenea, au mai fost aplicate șapte amenzi în valoare de 26.000 de lei și șase avertismente pentru deficienţele constatate, adică încălcarea prevederilor legale referitoare la timpul de muncă și nerespectarea prevederilor legale privind registrul de evidenţă al salariaţilor în format electronic.
În paralel au fost verificaţi şi 82 de agenţi economici dacă respectă normele de securitate şi sănătate în muncă. Şi la acest capitol au fost găsite numeroase nereguli, de aceea au fost aplicate 205 sancţiuni contravenţionale, din care 202 avertismente şi trei amenzi în valoare de 28.000 lei. Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională, neinstruirea lucrătorilor la angajare, lipsa planul de prevenire şi protecţie, neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic, neîntocmirea instrucţiunilor proprii sau nedesemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM în cursul lunii iunie se ridică la 114.000 lei.
Pe de altă parte, luna trecută au fost înregistrate și mai multe accidente de muncă, șase fiind cercetate de către angajator şi avizate de către ITM. Cinci dintre persoanele care au suferit accidente de muncă au rămas temporar fără capacitate de a mai lucra.