Judeţul Botoşani rămâne pe ultimul loc în Moldova, în clasamentul realizat în funcţie de rata de promovare a candidaţilor la examenul de Bacalaureat. Clasamentul pe Moldova se prezintă după cum urmează: Iaşi – 78,23%, Bacău – 78,14%, Galaţi – 76,83%, Suceava – 73,88%, Vrancea – 73,82%, Vaslui – 71,8%, Neamţ – 71,17%, Botoşani cu 67,98%.
La nivelul județului Botoșani, rata de promovare (absolvenți din promoția curentă și din promoțiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului național de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluționarea contestațiilor, este de 63,16% (faţă de 61,27% înainte de rezolvarea contestaţiilor). Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 67,98 % (faţă de 66,47%, rata de promovare înainte de rezolvarea contestaţiilor), iar pentru promoțiile anterioare de 30,15% (faţă de 25,63%).
„Din totalul celor 3.124 de candidați prezenți, au promovat 1.973 de candidați: 1.853 candidați aparțin promoției 2020 (comparativ cu 1.921 de candidați reușiți în promoția anului trecut), iar 120 provin din promoțiile anterioare (în creștere, comparativ cu 68 de candidați reușiți în 2019). Dintre cei 3.244 de candidați înscriși, s-au prezentat 3.124 de candidați (2.718 de candidați din promoția curentă, respectiv 335 de candidați din promoțiile anterioare)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ana-Maria Loghin, inspector şcolar, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
În judeţul Botoşani sunt opt medii de zece, în această categorie selectă fiind patru absolvenţi ai Colegiului „AT Laurian” şi patru absolvenţi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.
Situaţia la nivel naţional
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării au anunţat că, la nivel naţional, rata de promovare a crescut de la 62,9% la 64,5%, calculată în raport cu rezultatele candidaţilor din seria curentă şi seriile anterioare. Pentru promoția curentă, rata de promovare a crescut de la 71,4% la 72,9%, iar pentru promoțiile anterioare, de la 25,00% la 27,7%.
Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, raportat la promoţia 2020, cele mai bune rezultate au fost obţinute în judeţele: Cluj – 85,02%, Sibiu – 80,09%, Brăila – 80,04%, Braşov – 79,95% şi Iaşi – 78,23%. Pe ultimele locuri se află judeţele: Teleorman – 63,03%, Călăraşi – 62.06%, Mehedinţi – 61,95%, Giurgiu – 53,69% şi Ilfov – 42,63%. Judeţul Botoşani ocupă locul 30 la nivel naţional şi ultimul loc pe regiune.
În toată ţara sunt 307 de candidaţi care au reuşit performanţa de a obţine zece pe linie la examenul maturităţii. La nivelul Moldovei, clasamentul în funcţie de mediile de 10 se prezintă după cum urmează: Suceava (19), Iaşi (18), Galaţi (8), Botoşani (8), Bacău (6), Vrancea (5), Vaslui (4), Neamţ (3).
Mâine începe sesiunea specială a Bacalaureatului
La etapa specială a examenului de Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenți ai clasei a XII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării. Examenul începe mâine, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 7 iulie, se desfășoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) este programată joi, 9 iulie.
La Botoşani, pentru sesiunea specială s-au înscris doi candidaţi.
Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, în nouă județe (Alba, Arad, Călărași, Dâmbovița, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman și Timiș) nu s-au consemnat situații care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. În Capitală vor susține această etapă 12 candidați, iar în județele Caraș Severin, Tulcea și Vaslui un singur candidat. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 12 iulie, până la ora 12:00.