Un proiect rezidențial ce implică o dezvoltare rezidențială impresionantă, dezvoltat de grupul de firme Electroalfa
Amplasamentul propus pentru dezvoltarea ansamblului ALFA PARK Residence este situat în partea sudică a municipiului, în zona actualului cartier Alfa Land, pe un teren cu o formă neregulată și orientare favorabilă către lacul din apropiere, în suprafață totală de 120.000 mp.
Noul cartier va prinde contur progresiv, întregul proiect dezvoltându-se în etape de realizare aferente a zece zone rezidențiale. Complexul va îngloba 848 apartamente și 46 case (22 locuințe colective, 16 locuințe individuale, 14 locuințe înșiruite, 16 locuințe tip duplex), 864 locuri de parcare, spații comune pentru servicii comerciale si de alimentație publică, spații de învățământ, medicale si sportive (sala fitness, teren de baschet si bazin de înot acoperit), precum și spații verzi, parcuri interioare, alei și parcaje, spații de agrement și relaxare, toate acestea fiind integrate într-un concept unitar arhitectural și funcțional – pentru sănătate, confort, natură!
Ansamblul care îmbină confortul cu natura!
Prin implementarea unui concept inedit, proiectul urmărește realizarea unei treceri graduale a spațiilor, de la public la privat, care să încurajeze interacțiunea între membrii comunității. Întrepătrunderea spațiilor publice cu rețeaua de spații verzi creează un mediu primitor și contribuie la definirea unui cadru urban ce conferă un standard înalt al calității vieții.
Existența a patru tipuri de locuințe îi conferă proiectului o imagine dinamică și îmbunătățește formal atmosfera percepută de la nivelul străzii, ieșind astfel de sub pericolul uniformității vizuale a acestei tipologii de ansamblu.
Amenajarea peisagistică are ca obiectiv deschiderea unei perspective asupra întregului ansamblu. Aceasta presupune amenajarea unui spațiu public deschis și flexibil, pietonalizarea și unificarea spațială prin: spațiul pietonal , amenajarea unor parcări, a unei părți semnificative de vegetație, realizarea unui pavaj cu piese speciale din piatră naturală, calupuri de granit integrate în mobilierul urban, pavaj tratat unitar și corelat cu cel utilizat în zonele apropiate.
Odată cu finalizarea întregului complex, viitorii locatari vor beneficia de un parc care va armoniza spațiul întregului complex și va uni comunitatea tuturor parcelelor.
ALFA PARK Residence – un proiect dezvoltat de grupul de firme ElectroAlfa.
Concept, Design & Management proiect rezidențial – KREATIVE PROJECTS.
Pentru mai multe informații despre proiect accesați pagina: www.alfapark.ro
sau la tel.: 0732 374 934, e-mail: contact@alfapark.ro
Video prezentare proiect: ”Alfa Park Residence – Primul cartier autonom din Botoșani”