marți, aprilie 1, 2025
AcasăLocal BTUn profil special dedicat franco-fanilor la Colegiul Laurian

Un profil special dedicat franco-fanilor la Colegiul Laurian

Singurul profil de liceu cu specializare în limba franceză din județ își așteaptă bobocii. Cunoașterea a cât mai multe limbi străine deschide orizonturi multiple ce dezvoltă personalitatea tinerilor nu doar prin posibilități sporite în alegerea carierei ci și prin nuanțele culturale, trăirile umane și achizițiile spirituale. Este ceea ce au înțeles profesorii de franceză ai Colegiului Național ”A.T.Laurian” și constituie motivul tuturor proiectelor și noutăților cu care aceștia vin în fața elevilor lor în fiecare an. Metodele de predare noi, precum teatrul, schimbul de experiență, învățarea directă de la nativi ai Franței sunt doar câteva atuuri ale profilului bilingv franceză.

Liceenii au parte, pe lângă studiul intensiv al limbii și literaturii franceze, de cursuri de pregătire pentru examenele DELF/DALF, organizate chiar în colegiu cu ajutorul Institutului Francez Iași. Diplomele DELF/DALF sunt recunoscute internațional și acceptate de universitățile și școlile superioare din țările francofone dar și de angajatori. Diploma ”DELF elev” este recunoscută și de Ministerul Educației din România, nivelurile B1 și B2 echivalând probele de la examenul de bacalaureat.

In fiecare an, catedra de limba franceză a Colegiului Laurian organizează ”Școala de vară”, unde participanții desfășoară o diversitate de momente pe teme variate din apanajul tinerilor, toate doar în limba lui Voltaire. Toți au astfel șanse în plus de a obține, pe diploma de bacalaureat, mențiunea de Bac francofon.

Dascălii pun accent pe proiecte interdisciplinare ce vin cu o întreagă serie de avantaje precum lucrul în echipă, iniţierea în tehnica rezumatului, a sintezei, realizarea de cercetări în numeroase domenii într-o limbă străină, folosirea limbii franceze ca instrument de comunicare şi de acces la

cunoaştere. În clasa a XII-a, spre exemplu, tinerii au posibilitatea să susţină proba de DNL (disciplina nonlingvistică) în limba franceză şi să obțină mențiunea specială de Bacalaureat francofon, eliberată de Ambasada Franței.

Colegiul Național ”A.T.Laurian” are, în planul de școlarizare pentru liceu, 8 clase împărțite echitabil pe profilele real și umanist. Cele patru clase de mate-info, din care una este de intensiv engleză, iar o alta de intensiv-info și clasa de chimie-biologie, ce îi pregătește pe mulți dintre medicii viitorului, sunt contrabalansate de trei clase ce țin de specificul disciplinelor umaniste, elevii specializându-se în științe socio-umane, bilingv-intensiv engleză, și, unic în județ, bilingv – intensiv franceză.

În perioada 2-6 iulie absolvenții clasei a VIII-a vor putea completa opțiunile în fișele de înscriere pentru liceu. În intervalul 3-7 iulie se vor putea verifica și corecta eventualele greșeli din fișele editate de calculator, urmând ca pe 10 iulie să aibă loc repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
11.1 ° C
11.6 °
10 °
89 %
1.8kmh
65 %
mar
12 °
mie
11 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...