Marți, pe 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 18 ani, din municipiul Botoșani, care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Potrivit polițiștilor, pe 29 iunie a.c., profitând de neatenția unui bărbat de 47 de ani, tânărul i-a furat din borseta pe care o purta pe umăr,suma de 2.000 de lei.
Prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz.