joi, aprilie 3, 2025
AcasăLocal BTBotoşănenii sunt aşteptaţi la o Seară de Artă

Botoşănenii sunt aşteptaţi la o Seară de Artă

Câţiva tineri talentaţi, reuniţi în “Cenaclul de vineri”, le oferă botoşănenilor prilejul de a petrece seri deosebite pe tărâmul artei. Prima Seară de Artă a avut loc pe 18 iunie, pe terasa Old School. Cei care au dat curs invitaţiei au urmărit un spectacol deosebit, care a îmbinat muzica, poezia și pictura.

Următoarea Seară de Artă va fi joi, 2 iulie, începând cu ora 20.00, tot pe terasa Old School!

Și dacă data trecută am avut de toate – muzică jazz, pop, românească sau hituri internaționale, acum propunem o seară de folk românesc, de chitară și de șlagăre, care o va avea în prim-plan pe proaspăta liceană Teodora Grumeza, dar și pe câțiva invitați ai ei. Vom expune tablourile tinerei Ștefana Giosu și, în premieră, vom prezenta hainele personalizate manual de Ruxandra Laza, elevă a Liceului de Artă <Ștefan Luchian>. Nu uităm nici de poezie: Andra Adăscăliței, membră Drama Club, va interpreta poeziile pline de emoție ale Ecaterinei Pânzariu, într-o manieră unică”, au transmis organizatorii.

Manifestarea va fi organizată cu respectarea tuturor regulilor impuse de pandemia de coronavirus.

Prezența voastră înseamnă în primul rând susținerea tinerilor și a artei orașului nostru, astfel că vă așteptăm la Old School să petrecem o seară minunată de artă împreună, să vă distrați și, bineînțeles, să cântați cu noi!”, au mai spus reprezentanţii Cenaclului de vineri.

Cenaclul a fost iniţiat de elevi ai Liceului de Artă “Ştefan Luchian”. „Suntem patru liceeni la Arte care mereu ne uitam în urmă la manifestările gen Flacăra și ne gândeam numai la prima vedere câți tineri talentați are orașul nostru, care cu greu sunt promovați în orice fel, și chiar și atunci de multe ori politic sau din interesele celor mai mari… Şi ne-am gândit la ceva unic, seri de muzică ori vernisaje au mai fost în oraș, dar noi am vrut să fie Seara de Artă, care înglobează în ea și muzică, pictură și poezie… O dată la două săptămâni acum, pe timp de vară, încercăm promovarea câte unui autor de poezie sau proză botoșănean, a unui artist vizual, a unui aspirant al unei trupe de teatru de care cu siguranță nu ducem lipsă și care recită poeziile liceenilor care scriu. Toată seara e animată de momente muzicale tot ale tinerilor, care nu promovează decât muzica bună și nu lucrurile comerciale și banale”, a declarat Maria Roşu, elevă în clasa a X-a la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, coordonatoarea cenaclului, alături de colegii ei, Daria Budeanu Mihalachi, Teodora Grumeza şi Angel Petrovici.

Tinerii şi-au propus să demonstreze că viaţa este frumoasă atunci când este presărată cu momente deosebite. „Noi ne simţim la cenaclu ca în fața unei <întoarceri în timp>. O întoarcere în timp, la lucrurile care erau chiar calitative și frumoase, ceva mai poetice decât în zilele noastre consumeriste… Şi clar e că prinde, fiindcă la primul cenaclu după deschiderea teraselor, adică acum două săptămâni, am avut terasa plină, mai mult de 100 de persoane toată seara. Mereu am spus că tinerii, mai ales, consumă ceea ce li se dă și practică lucrurile în care sunt educați. E cumva o scăpare de cluburile zgomotoase și de prost gustul care, din păcate, apare atât de des în industrie zilele acestea”, a concluzionat Maria Roşu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...