La 19 ianuarie 1775, mănăstirea Solca îi dă jupânesei Maria, văduva răposatului jitnicer Gheorghe Canano, spre veşnică stăpânire, moşia Costeşti, de pe apa Siretului, în ocolul târgului Botoşani, în schimbul a opt munţi ce intră în proprietatea mănăstirii. Câţiva ani mai târziu, moşia era împresurată de către megieşi, aşa încât la 15 martie 1786, în urma plângerii biv vel stolnicului Şerban Canano, fiul Mariei şi al lui Gheorghe, cum că moşiile sale „Costeştii şi Vlădenii, care fiind nehotărâte s-ar fi împresurând de cătră împregiuraşi[…] să să hotărască aceli moşii şi să-i stâlpască cu pietri hotare împregiur despărţitoare de către moşiile altor răzăşi şi împregiuraşi, ca să şi le poată stăpâni cu pace”, domnul Alexandru Mavrocordat II (Firaris) porunceşte lui Nanu şi Iordache Lazu, vornici de Botoşani, să rânduiască din mazilii acelui ţinut oameni vrednici pentru a face drepte hotare celor două moşii dinspre moşiile împrejmuitoare.
La 17 septembrie 1813, Logofeţia cea Mare îi scria agăi Andronache Donici să cerceteze şi să facă o hotarnică pentru despărţirea moşiei Costeşti, pe Siret, de către Brehueşti, întrucât proprietarul acestui din urmă sat nu putea veni la faţa locului, neavând actele la îndemână. În sfârşit, la 20 septembrie 1828, în timpul ocupaţiei şi administraţiei militare ruse, Divanul Moldovei dă o carte prin care întăreşte „starschii sovednicului” Stamu stăpânirea peste Costeşti, pe Siret, cumpărat prin mezat de la postelnicul Iancu Cănănău.
Faptul că satul nu mai este menţionat în Catagrafia din 1802 a ţinutului Botoşani, acolo unde, în ocolul Siretului, este pomenit doar satul „Cornu, a spăt<a>r<ului> Şărban Canano”, nici în Condica vistieriei Moldovei din 1816 unde, din nou la ocolul Siretului, sunt trecuţi „Cornii, a dumisale spătarului Iancu Canano” (la acea dată, Cornii aveau 120 de locuitori birnici, care plăteau într-un „cifert” 220 de lei; spătarul Canano avea acolo 10 scutelnici) şi nici în situaţia statistică din 1835, unde iar apare doar satul Corni, tot în ocolul Siretului, coroborat cu actul din 1828, prin care moşia Costeştilor, scoasă la mezat de către postelnicul Canano, este adjudecată de un alt proprietar, ne determină să credem că satul se risipise, nemaiprezentând interes pentru fostul proprietar. Este posibil ca o bună parte dintre locuitorii săi să fi fost aduşi de postelnic pe cealaltă moşie a sa, anume la Corni, acolo unde în statistica din 1802, cu cei 222 de birnici, Cornii aveau cel mai mare număr de persoane din această categorie dintre toate celelalte sate ale ţinutului Botoşani, spătarul Canano beneficiind şi de serviciile a opt scutelnici.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
