O provocare în multe redacții este – sau ar trebui să fie – o ierarhizare a subiectelor de presă în funcție de importanța acestora în viața comunității. În ediția scrisă e relativ simplu, textele principale ajung în prima pagină, iar în interiorul paginii de ziar textele sunt aranjate după același criteriu, de sus în jos. Explicația este la fel de simplă. Textele sunt așezate așa cum parcurge ochiul pagina: de sus în jos și de la stânga la dreapta, astfel încât cititorul să ajungă rapid la informația cea mai importantă.
În ediția online a ziarului, această ordonare nu mai este posibilă, știrile fiind publicate cum apar, în timp real, uneori. Dar se poate lucra la modul cum e prezentat un anume subiect de presă, ce importanță i se acordă. De către ziarist, nu de cititori.
Deturnarea agendei publice
Nu ziariștii fac agenda publică – sau nu ar trebui să o facă – ci factorul politic și decizional. Dar, în ultimele luni, mass media a fost – sau a permis să fie – folosită prea mult de clasa politică pentru a orienta atenția publicului departe de subiectele sensibile, fapt ce a cerut un efort suplimentar în redacție din partea ziariștilor noștri.
De obicei, schimbarea agendei se obține prin deturnarea atenției spre subiecte ce generează un puternic răspuns emoțional în detrimentul subiectelor relevante pentru societate. Se creează pseudoprobleme, pentru ca cele reale să fie trecute cu vederea, nefiind declanșatoare ale unui răspuns emoțional puternic.
Editorii și redactorii ziarului au avut sarcina să sesizeze aceste eforturi și să le contracareze prin aducerea în ochiul publicului a problemelor reale, cu impact în viața societății.
Cel mai simplu și mai limpede exemplu e cel cu controlul temperaturii la intrarea în supermarketuri. Toată țara a dezbătut dacă e bine sau rău, dacă au dreptul să ne ia temperatura, dacă au calificarea necesară. Au apărut și conspirațiile aferente, bineînțeles.
În timp ce publicul dezbătea înfocat dacă e normală o asemenea încălcare a drepturilor omului, în parlament se discuta despre prelungirea mandatelor aleșilor, Ministerul Educației publica o ofertă pentru achiziționarea unor măști de protecție în valoare de 10 milioane euro, care a avut ca timp de răspuns doar patru ore, după care a dispărut de pe site-ul e-licitație.ro, iar Ministerul Muncii pregătea un proiect cu bani europeni în valoare de 15 milioane de euro la care nu era prevăzut nimic concret, doar două-trei seminarii și tipărirea unor afișe (licitație care a fost anulată imediat după ce textul legat de acest subiect a apărut în ziar, ca și cumpărarea măștilor).
A urmat o polemică la fel de încrâncenată după ce l-am văzut pe premierul Orban fumând în birou, s-a discutat doar despre asta. Timp în care, în parlament s-a respins educația sexuală în școli, s-au respins în Senat pensiile speciale și s-a discutat de către partidele politice – ferit de ochii lumii – data alegerilor locale. Toate aceste subiecte au ajuns în atenția publicului post-factum, după ce faptele fuseseră consumate și totul fusese deja stabilit.
Ascunderea legilor cu dedicaţie
Și în aceste zile se discută intens dacă creșterea numărului de infecții cu coronavirus nu e cumva un fals, fiind acoperită toată gama, de la emoții și minciuni până la conspirații. În acest timp, parlamentarii s-au dat peste cap și au făcut în așa fel încât să rămână cu pensiile speciale întregi, în timp ce restul pensiilor sunt impozitate. Tot în perioada asta, Autoritatea Electorală Permanentă propune modificări majore la legea electorală. Partidele vor primi mai mulți bani de la stat, subvențiile de la persoane fizice sau juridice nu vor mai fi limitate, se permit iar afișări de bannere uriașe. În plus, partidele care nu au trecut pragul electoral, dar au reprezentanți în parlament, vor primi și acestea subvenție de la stat (este cazul Pro România).
Practic, ideea vechii legi prin care se dorea o campanie electorală mai discretă, în care oamenii să fie atenți la programe de guvernare, nu la cine are bani mai mulți sau cine dă ulei și zahăr, este aruncată în aer. Legea este în dezbatere publică, dar nu are timp nimeni să dezbată așa ceva.
Iar Ministerul Educației a cumpărat măștile acelea de protecție, prin atribuire directă, suma nu a mai fost 10 milioane de euro, ci 15.
Ierarhizarea ştirilor
Discernerea și ierarhizarea știrilor sunt extrem de dificile. Și pentru ziariști, nu doar pentru cititori. De cele mai multe ori presa are comportament de haită. Dacă apare pe un canal de știri un subiect care suscită interes, celelalte vehicule de media încearcă să îl acopere tocmai pentru că e urmărit de public. Deoarece presa nu este o instituție de binefacere, vorbim de societăți comerciale care lucrează după reguli economice și au nevoie de venituri pentru a funcționa.
În mod normal, e necesară respectarea unui cod de conduită al redacției și definirea unei politic editoriale. Politica editorială nu stabilește „cu ce partid politic ținem”, ci câtă importanță acordăm subiectelor senzaționaliste în detrimentul celor cu adevărat importante. Odată ce am stabilit asta, procedăm ca atare. De temperatură la supermarketuri nu ne-am ocupat deloc, nu se întâmplă nimic grav dacă ți se comunică ce temperatură ai, uneori. Că premierul fumează în birou e grav, am scris că și-a plătit amenzile, dar nu a ținut afișul, pentru că aveam subiecte mai importante. Iar odată ce am explicat cum se fac testările și cum se raportează noile cazuri de coronavirus, restul e doar apel la emoțiile publicului.
Miza e informarea, nu declanşarea de emoţii
Cum procedăm noi, cum ar trebui să procedeze cititorii în aceste situații?
Încercăm să citim textul fără emoțiile pe care încearcă să ni le inducă. Scopul unei știri e să ne informeze, nu să ne enerveze sau să ne facă să plângem, cu asta se ocupă alte genuri jurnalistice. Încercăm să citim în laterală. Asta însemnă că dacă un text are referințe, ne ducem spre ele, pentru a verifica importanța și veridicitatea faptelor și pentru a ieși din ritmul impus de furnizorul știrii. După ce citim „la rece” – în limbaj jurnalistic – judecăm care din faptele aflate sunt importante și care nu, apoi stabilim cum îl vom trata ca ziariști, respectiv cât de afectați ar trebui să fim ca şi cititori.
Pentru noi, a nu face apel la emoții, ci a-l face pe cititor partenerul nostru în procesul de evaluare critică a ceea ce se întâmplă în societate, este un semn de respect.
– Cătălin MORARU
