Conducerea celui mai mare spital din judeţ a finalizat, în aceste zile, anchetele interne cauzate de decesele mai multor bolnavi diagnosticaţi cu covid şi acuzele familiilor acestora la adresa cadrelor medicale, în special a persoalului din cadrul Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI).
Astfel, reprezentanţii secţiei ATI au explicat că faptul că pacienţii sunt sedaţi este o consecinţă a lipsei lor de oxigen şi a protocolului pentru intubarea lor. „Regretăm pierderile suferite de familii în această grava criză de sănătate, forma de afectare pulmonară secundar infecţiei cu COVID-19 fiind severă. Atât tratamentul, cât şi starea clinică a bolnavilor, agravată de hipoxie, au determinat reacţii imprevizibile din partea pacienţilor (halucinaţii, depresie, delir, etc). Am considerat ca şi un suport emoţional pentru pacienţi şi familiile acestora să permitem accesul la telefon pentru intervale scurte de timp, chiar dacă starea generală a pacienţilor nu permitea, din partea acestora, nici un fel de efort. În data de 09.06.2020, în ciuda suportului ventilator non invaziv, pacientul dezvoltă hipoxie severă, ceea ce a determinat agitaţie psihomotorie şi a impus escaladarea suportului ventilator, necesitând intubarea şi ventilaţia mecanică ceea ce presupune un grad de sedare. Informaţiile pe care suntem obligaţi să le oferim familiei se dau prin telefonul secţiei atunci când aceştia le solicită, cu precizarea că dacă se agravează sau intervine decesul avem obligaţia, prin lege, să anunţăm familia – aşa cum am şi procedat în cazul de faţă. Ţinând cont de efortul depus de personalul Secţiei ATI, care lucrează în condiţii excepţionale, considerăm nefondate acuzaţiile apărute în presă, actul medical respectând protocoalele medicale în vigoare”, a precizat medicul specialist Cristian Ponea, şeful secţiei ATI din cadrul SJU Botoşani.
Conducerea unităţii sanitare a mai precizat că acuzele legate de modul necorespunzător din partea personalului, de a vorbi la telefon, nu se poate verifica, însă, din discuţiile cu toţi angajaţii secţiiei, nu a reieşit că rudele ar fi fost repezite la telefon sau li s-au adresat formulări nepotrivite. „În aceste momente deosebite, când teama provocată de boală se cuibărește în noi, este o încărcătură emoțională foarte mare din partea familiei, care interpreteză într-un mod personal discuțiile avute cu personalul medical, pacientul fiind cu risc crescut de deces.
De asemenea, regretăm faptul că aceste convorbiri telefonice nu pot fi înregistrate, pentru că în acest mod am avea contextul real al discuțiilor și s-ar observa faptul că personalul medical nu este de rea credință, dar este pus totdeauna în situația de a oferi familiei date neplăcute cu privire la pacienți. Regretăm apariția acestor incidente care umbresc activitatea cadrelor medicale din cea mai mare unitate sanitară din județ, care dau dovadă de profesionalism în această perioadă de pandemie provocată de virusul SARS Cov 2”, a precizat medicul Radu Malancea, managerul interimar al SJU Botoşani.