La 30 iunie 1641, Evloghie, episcopul Romanului şi tot soborul sfintei mănăstiri Solca arată că Ursu Vartic, fost vornic (acest Ursu Vartic era nepotul lui Petru Vartic, dregător al lui Petru Rareş şi Iliaş Rareş, ucis la 1548 din porunca ultimului), pretinde pe baza unui uric de la Bogdan vodă (Lăpuşneanu, n.ns.) ca mănăstirea să-i dea satul Costeşti, pe Siret, din ocolul Botoşanilor, ce-i fusese făcut danie mănăstirii de Ştefan II Tomşa. Cum mănăstirea tocmai îşi vânduse un alt sat al său, Lămăşani, la ţinutul Sucevei, logofătului Cârstiian, care se angajase ca în preţ să ridice şi un turn mănăstirii, nemairidicându-l ulterior, episcopul cere lui Cârstiian să-i dea bani lui Ursu Vartic pentru a rămâne Costeştii ai mănăstirii, lucru pe care logofătul promite că îl va face. La 16 septembrie 1641, Ursu Vartic şi rudele sale îi pârăsc la domnie pe călugării mănăstirii Solca pentru satul Costeşti, „ce sâmtu de ocolul Botăşenilor, pe apa Siriatului, şi cu mori în Siriat”, arătând că satul a fost danie şi miluire unei moaşe a lor de la Bogdan vodă (Lăpuşneanu, n.ns.), stăpânindu-l Vartic şi rudele sale până în prima domnie a lui Ştefan al II-lea Tomşa, când acesta a luat satul şi l-a dăruit ctitoriei sale de la Solca. Cum călugării Solcăi n-au putut prezenta urice mai vechi decât cel al neamului lui Vartic, pentru acel sat, călugării de la Solca au rămas de legea ţării, iar Vartic şi ai lui „au pus fierâia, ca să aibă a ţinea satul Costeştii, de pre Siriat, cu tot vinitul, ce iaste de ocolul Botăşenilor”. Mai apoi, se arată în cuprinsul aceluiaşi document, Ursu Vartic şi rudele sale au vândut satul Costeşti lui Ionaşco Cârstiian şi fraţilor săi, Ghiorghiţă şi Dumitraşco, feciorii lui Cârstiian logofătul, pentru 300 de galbeni. Cei trei fraţi redau apoi satul mănăstirii Solca, în contul unui turn pe care trebuia tatăl lor să-l facă la acea mănăstire şi n-a mai apucat, din cauza morţii.
În legătură cu aceste două ultime documente asupra cărora ne-am referit se cuvin a fi făcute nişte precizări. În primul rând, sunt de apreciat tenacitatea, dar şi abilitatea deosebite de care dau dovadă călugării Solcăi în a păstra satul Costeşti, pentru a cărei stăpânire dania lui Ştefan II Tomşa constituia mai mult decât un suficient temei, cel puţin în ceea ce-i privea. Cum au realizat acest lucru ? Vânzând un alt sat, danie a lor tot de la domnul sus-menţionat, dar vânzându-l fostului proprietar, de la care domnul îl luase la un moment dat şi făcându-l pe fostul proprietar să le fie şi dator pe deasupra. În contul acelei datorii, călugării cer şi vor obţine de la urmaşii cumpărătorului răscumpărarea celuilalt sat, Costeşti, pe care tot în urma unui abuz li-l dăruise lor Ştefan al II-lea Tomşa şi pe care reuşesc, în final, să îl recapete cu restul de bani de la vânzarea primului sat.
În al doilea rând, coroborând informaţiile (atât cele explicite cât şi cele care se pot doar întrezări) din cele două urice de danie de la Ştefan al II-lea Tomşa, pentru ctitoria sa, mănăstirea Solca şi cu precizările din aceste ultime documente, se poate aprecia că satul Costeşti, pe Siret, era în ocolul târgului Botoşani cel puţin din timpul domniei lui Bogdan Lăpuşneanu (1568-1572) şi aşa îl putea el dărui rubedeniei lui Ursu Vartic, după cum, pe acelaşi temei, pe care ţine să-l şi sublinieze, anume că fusese drept domnesc, ascultător de ocolul şi curţile de la Botoşani, de slujbă curţii domneşti de acolo, Ştefan II Tomşa îl putea relua şi dărui cui voia el, conform îndătinatului principiu dominium eminens.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU