spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTPloaie de amenzi după un scandal izbucnit în Parcul Tineretului

Ploaie de amenzi după un scandal izbucnit în Parcul Tineretului

Scăpați din izolarea dispusă de autorități, pe fondul măsurilor luate în vederea combaterii pandemiei de coronavirus, mai mulți botoșăneni are locuiesc în Parcul Tineretului au ieșit astăzi într-o parcare, unde s-au pus pe chefuit. Doar că petrecerea lor a degenerat, iar în urma unui apel pe 112 în zonă au intervenit mai multe echipaje de ordine și siguranță publică. „Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au restabilit ordinea și liniștea publică și au aplicat 10 sancțiuni în valoare totală de peste 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991”, a precizat pentru „Monitorul” Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Numai că în sprijinul celor care chefuiau în parcare au sărit și alți locatari ai blocurilor din împrejurimi, la un moment dat adunându-se zeci de persoane care au încercat să protejeze pe cei care urmau să fie sancționați. Așa că a fost nevoie și de sprijinul jandarmilor, care au aplicat la rândul lor alte două amenzi contravenționale în valoare de 600 de lei, tot pentru fapte de tulburare a liniștii publice, respectiv provocare de scandal sau proferare de injurii. „Una dintre persoane a fost condusă la sediul poliției, întrucât avea un comportament recalcitrant, și a fost sancționată contravențional”, a arătat Delia Nenișcu.

Incidentele au avut loc în apropierea blocurilor 135 și 140 garsoniere, iar zona este monitorizată în continuare de forțele de ordine publică.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20 °
45 %
0.6kmh
90 %
D
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...