spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTBraconieri fără intenție (video)

Braconieri fără intenție (video)

Deși la prima vedere pare o faptă bună, „adoptarea” puilor de vânat găsiți pe câmp sau prin pădure poate crea mari probleme și duce chiar la deschiderea unor dosare penale pentru braconaj.

În această perioadă, multe animale, în special căprioarele au pui, Nu puține sunt cazurile, când tinerii căpriori se pierd de mamele lor, iar oamenii îi găsesc și-i iau acasă să-i îngrijească hrănească. Acest gest însă este considerat braconaj și poate crea mari probleme.

Astăzi, s-au înregistrat două astfel de cazuri în județ, unul la Săveni și unul la Orășeni Deal. „Ridicarea de pe fondul cinegetic și ținerea în captivitate a animalelor sălbatice constituie infracțiune! Ne confruntăm cu această problemă în special la căpriori, care, în perioada aceasta a anului abia au fost fătați. Chiar dacă sunt singuri, rugăm populația să nu-i atingă și să-i lase în locurile în care îi găsesc, deoarece, în 99% din cazuri, căprioara este în apropiere, iar puii atinși de oameni riscă să fie abandonați de căprioară. Aceștia nu vor mai avea nicio șansă la viață, deoarece nu-și vor mai lua anticorpii din laptele matern pe care-l sug în primele săptămâni de viață”, a declarat Cosmin Humelnicu, președintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Botoșani.

Acesta mai spune că un căprior crescut în captivitate în primele luni de viață nu are șansă să se readapteze în mediul natural și „în loc să ajutăm căpriorul îl transformăm în animal de companie, dependent de oameni”.

Amenzile pentru aceste „gesturi” sunt cuprinse între 5.000 și 7.000 de lei, iar dacă puiul moare, prejudiciul, potrivit lui Cosmin Humelnicu, este de 4.000 de euro.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
15.6 ° C
15.6 °
15 °
61 %
4kmh
20 %
vin
16 °
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...