O viitură puternică se propagă pe Prut. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod Portocaliu de inundații pentru „creşteri importante de debite şi niveluri pe râul Prut – sector amonte de Acumularea Stânca Costeşti”. „Ca urmare a propagării viiturilor formate în bazinul superior al Prutului, amonte de intrarea în ţară, se vor înregistra în continuare creşteri importante de debite şi niveluri, cu depăşiri ale cotelor de inundație pe râul Prut – sector amonte Acumularea Stânca Costeşti”, se arată în avertizarea hidrologilor.
Aceștia estimează, pe baza informaţiilor pe care le-au cules, că la staţia hidrometrică Oroftiana se va înregistra un nivel maxim de 610 – 630 centimetri, adică va fi depășită cota de inundație cu aproximativ 1,5 metri. Probleme vor fi și la Rădăuţi Prut pe râul Prut, unde se va înregistra un nivel maxim de 420-430 centimetri, cu 10 – 20 centimetri peste cota de inundație.