Zilele Eminescu, manifestare ce a debutat pe 13 iunie cu Colocviul de exegeză literară „In honorem Laurențiu Ulici”, continuă la Memorialul Ipoteşti.
Manifestările de astăzi, 15 iunie, care marchează 131 de ani de la trecerea în eternitate a poetului Mihai Eminescu, debutează la ora 10.00 cu Te Deum în Bisericuţa familiei Eminovici, urmată la ora 10.30, de ceremonia de depunere de flori la bustul poetului.
De la ora 11.00, pe site-ul Memorialul Ipotești vor fi disponibile înregistrările evenimentului.
Premiul pentru traducerea și promovarea operei eminesciene unui traducător propus de un juriu național, din care fac parte: profesorul Mircea A. Diaconu (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), profesorul Vasile Spiridon (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău), profesorul Andrei Terian (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu), va fi acordat și în acest an. Pe site-ul instituției va fi disponibilă înregistrarea textului de Laudatio și răspunsul la Laudatio.
„Propunem, de asemenea, o retrospectivă a Premiul pentru traducerea și promovarea operei eminesciene. Inițiat de Memorialul Ipotești în anul 2011, premiul a fost acordat, de-a lungul timpului, traducătorilor: Chiril Covaldji (Rusia) – 2011; Geo Vasile (România) – 2012; Constantin Abăluţă (România) – 2013; Gisele Vanhese (Franţa) – 2014; Christian W. Schenk (Germania) – 2015; Adrian George Sahlean (SUA) – 2016; Enrique Nogueras Valdivieso (Spania) – 2017; Jean-Louis Courriol (Franța) – 2018; Ognian Stambolie (Bulgaria) – 2019.
O retrospectivă a Premiul Naţional „Petru Creţia” va fi, de asemenea, disponibilă pe site. Premiul a fost acordat în perioada 2006-2010: lui Pompiliu Crăciunescu, pentru contribuţii la domeniul transdisciplinarităţii în opera eminesciană – 2006; lui Corin Braga, pentru contribuţii de excepţie în hermeneutica imaginarului – 2007; Simonei Modreanu, pentru contribuţii de excepţie în domeniul criticii literare – 2008; lui Nikolas Blithikiotis, pentru calitatea excepţională a traducerilor literare în şi din limba română – 2009; lui Eugen Simion, pentru facsimilarea Manuscriselor Mihai Eminescu – 2010″, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti.
Poeţi în dialog
Lecturile sub genericul „Poeți în dialog”, cu participarea poeților Nichita Danilov și Emilian Galaicu-Păun, moderate de Lucia Țurcanu, de asemenea, on-line, vor putea fi vizualizate pe aceeași pagină.
Nichita Danilov (născut pe 7 aprilie 1952, în satul Climăuți, comuna Mușenița, Suceava) este poet, prozator, eseist și publicist.
Emilian Galaicu-Păun (născut pe 22 iunie 1964, în satul Cuhureștii de Sus, raionul Florești, Republica Moldova) este poet, prozator, eseist, traducător.
Zilele Eminescu prilejuiesc organizarea a două expoziţii
Sala „Horia Bernea” găzduieşte expoziția „Pe urmele lui Eminescu”, incluzând desene de Spiru Vergulescu din colecția de grafică a Memorialului. Sala „Portaluri” va găzdui o expoziție din colecția de artă a Memorialului Ipotești. Expozițiile vor fi deschise și pentru vizitare în perioada iunie – septembrie.
Filmele evenimentelor vor fi disponibile pe site-ul memorialului: http://www.eminescuipotesti.ro/ și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709/.