spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTAstăzi - Rugăciuni de binecuvântare a elevilor care susţin examenele naţionale

Astăzi – Rugăciuni de binecuvântare a elevilor care susţin examenele naţionale

Astăzi, în Duminica tuturor Sfinţilor, după Sfânta Liturghie, în biserici vor fi rostite rugăciuni de binecuvântare a elevilor care vor susţine în perioada următoare examenele naţionale.

Elevii absolvenți ai claselor a VIII-a și a XII-a sunt așteptați pentru primirea binecuvântării spre ajutor și luminare la susținerea examenului de final: evaluare națională/bacalaureat”, a anunţat preotul Constantin Puiu, parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Teişoara – Roma.

Încă de duminica trecută preotul Liviu Florariu, parohul Bisericii „Sfânta Ecaterina” a anunţat că vor fi rostite rugăciuni pentru elevii care merg la examene. „Şi ce înseamnă aceste rugăciuni? Nu înseamnă că anul acesta şi anii care au trecut nu am învăţat nimic, venim la sfânta biserică, ne citeşte preotul o rugăciune şi dintr-o dată vom merge şi vom lua examenele. Nu. Ne rugăm pentru toţi copiii care vor merge la examene, care au învăţat, care s-au străduit, care zi de zi au stat cu cărţile deschise, au citit şi au învăţat din ceea ce a trebuit să se pregătească, iar noi ne rugăm cu câteva zile înainte ca Bunul Dumnezeu şi mai ales Duhul Sfânt să le lumineze lor mintea, adică să aibă parte de linişte, de cucernicie, de smerenie, ca să-şi aducă aminte ceea ce au învăţat. Nu vine Sfântul Duh şi le pune lor în minte ceea ce nu au învăţat. Nu. Ne rugăm ca Sfântul Duh să le lumineze mintea pentru ca să îşi aducă mai bine aminte ceea ce au învăţat. Aceasta este şi folosinţa rugăciunilor pe care le citim pentru cei care merg la examene”, a spus preotul Liviu Florariu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...