Titu Maiorescu nota în jurnalul său:
„Vineri 19/30 Dec. 86 (…) Clara pleacă [din țară],… [din cauza] cererii mele de divorț, și Livia demisionează [de la Palat], spre a o însoți.
Pe mâine 8, Sâmbătă, și plecarea lor (…)
Sâmbătă 20 Dec. 1886/1 Ian. 1887. Astăzi dejunat la Clara, mult mai liniștită și sigură. Ele pleacă mâine. Regina trimis Liviei astăzi portretul ei cu inscripția «Mai tare ca soarta», adus de Natalie Romalo. (…)
Dumineca 21 Dec. 1886/12 Ian. 1887. (…) [Clara și Livia] au plecat astăzi cu trenul Orient-Fulger (întârziat ca 2 ore) pe la ora 6, prize Viena, la Berlin …” (T. Maiorescu, Însemnări zilnice, II (1881-1886), București, p. 372-373)
Cu puțin timp mai devreme, pe 30 noiembrie/ 12 decembrie, România Liberă încă mai consemna la „Cronica zilei” prezența Liviei Maiorescu în apropierea reginei: „Ieri la orele 12 M. S. Regina, însoțită de d-șoarele de onoare : Livia Maiorescu, Zoe Davila și Romalo, a visitat asilul Elena Doamna și a luat dejunul în acel institut”.
Despre Livia Maiorescu scria în prefața la Însemnări zilnice, I. Rădulescu-Pogoneanu: „Mai ales Livia Maiorescu, înainte de a fi chemată ca domnișoară de onoare a reginei, este o asiduă colaboratoare a tatălui sau, copiind, ajutându-l la tipărirea cuvântărilor și a lucrărilor sale literare, traducând ea însăși pentru iubitele Convorbiri (…), alcătuind muzică la unele serbări în familie, la reviste și comedii de Rosetti-Max și Iacob Negruzzi” (p. XLVIII). Și din alte surse aflăm că Ion Creangă îi dedică „Amintirile din copilărie”, Alecsandri – „Iarna vine”, iar Eminescu o numea „copist inteligent”.
Revenind în 1941 în România, Livia Maiorescu (Dymsza) a întreținut corespondență cu I. Rădulescu-Pogoneanu, I. Petrovici, S. Mehedinți, I.E. Torouțiu ș.a. Dovadă e și dedicația de pe fotografia ei, păstrată astăzi în Fondul Documentar Ipotești.
