Ultimul sat dăruit de Petru Şchiopul din ocolul Botoşanilor este Stăuceni (Stănceni, Stavciani, Stauciani, Stăvciani). Toponimul este derivat din cuvântul slavon stav, care în poloneză sub forma staw, înseamnă iaz, heleşteu. La 14 octombrie 1588, Petru Şchiopul întărea mănăstirii Putna stăpânirea pe satul Stăuceni, „care este pe Sitna”. Dania este reconfirmată la 10 iulie 1589, domnul dând mănăstirii Putna „satul Stăvcenii, cu heleşteu şi cu loc de mori pe Sitna, în ţinutul Hârlăului”, care sat a fost „al nostru drept domnesc, ascultător de ocolul târgului Botăşani”. Câţiva ani mai târziu, la 15 mai 1592, Aron vodă Tiranul întărea mănăstirii Putna stăpânirea pe „un iaz cu moară ce este în hotarul satului Stavciani”, ce-i fusese danie de la Petru Şchiopul. Acelaşi lucru îl făcea, la 12 mai 1668, Iliaş Alexandru voievod.
În timpul ultimei domnii din Moldova a lui Gheorghe Duca, în condiţii la care ne-am referit deja, Stăucenii se risipiseră, devenind selişte. La 25 februarie 1679, domnul scria dregătorului şi vatamanului de la seliştea Stăuceni, a mănăstirii Putna, pentru a nu supăra cu nici un fel de dări oamenii străini, din alte ţări, fără de cislă, ce se vor stabili pe acea selişte până la împlinirea anilor de scutire ce li s-au dat de către voievod.
La 6 februarie 1710, Nicolae Mavrocordat îi scutea pe locuitorii satului Stăuceni, al mănăstirii Putna, de toate obligaţiile faţă de ocol, rămânând de „posluşenie” mănăstirii. Acelaşi lucru îl va face, la 16 septembrie 1728, Grigore al II-lea Ghica voievod, în cartea căruia se precizează şi de către care obligaţii ale celorlalţi ocolaşi sunt scutiţi oamenii mănăstirii de la Stăuceni, anume de „dări” şi de „clăci”.
După 1775, când austriecii anexează Bucovina, mănăstirea Putnei aflându-se în teritoriul anexat, satele acesteia, inclusiv Stăucenii, intră la rându-le sub un regim fiscal şi administrativ nou. Ca şi în cazul celorlalte proprietăţi mănăstireşti rămase în ţara Moldovei, dincoace de „Cordon”, austriecii vor fi destul de abili să îngăduie răscumpărarea contra cost a acestora, doritorii fiind destul de numeroşi. Astfel, la 29 mai 1789, Grigoraş Sturza spătar, vornic de Botoşani, scria „Creisantului” Bucovinei că este dispus să cedeze părţile sale de moşie în schimbul satului Stăuceni, de la ţinutul Botoşanilor. Pentru „a căuta trebuinţa aceasta”, spătarul îl face vechil al său pe nimeni altul decât Theodor Musteaţă.
Până la urmă, nu Sturza va deveni stăpânul Stăucenilor, care a fost cumpărat „la pachet” cu alte moşii mănăstireşti ale clirosului din Bucovina de aceeaşi „tovărăşie” de boieri la care ne-am referit. La 6 noiembrie 1804 s-a făcut „Preţăluire şi împărţire moşiilor din Moldova care mai înnainte au fost a mănăstirilor din Bucovina şi s-au cumpărat de veci de cătră noi, tovarăşii mai gios iscaliţi […] Neculaiu Rosăt biv vel log<o>f<ă>t i dumi<lui> Panaite Cazimir biv vel caminar. Conform acestui act, Onţenii au costat 32.000 de lei, iar Stăucenii, împreună cu Bătrâneştii, 65.000 de lei, o sumă deloc de neglijat. Intermediarul acestei afaceri a fost, după cum s-a arătat deja, Theodor Musteaţă.
La 15 decembrie 1805, Stăucenii împreună cu alte trei moşii foste mănăstireşti, din vechiul ocol domnesc al Botoşanilor, va fi întărit lui Neculai şi Iordache Roset, de către Alexandru Constantin Moruzi voievod, fiindu-le lor cumpărătură de la curtea austriacă . Nu ştim de ce, dar Stăucenii nu figurează în Catagrafia din 1802 a ţinutului Botoşani, în schimb în Condica Visteriei Moldovei din 1816 satul este înscris în ocolul Târgului, ca proprietate a vistiernicului Iordache Roset, având 110 locuitori birnici, care dădeau un „cifert” de 281 de lei. Vistiernicul avea acolo opt scutelnici.
Ca şi în cazul celorlalte moşii răscumpărate de la Clirosul Bucovinei, vistiernicul Iordache Roset dă fiului său, Neculai, pe care îl numise aşa după numele tatălui său, Neculai Roset biv vel logofăt, o procură pentru Stăuceni, dat în arendă, împreună cu celelalte moşii, supusului cezaro – crăiesc Andrei Focşăneanul. La 1835, Stăucenii erau înscrişi, în continuare, în ocolul Târgului Botoşani.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
