După 12 aprilie 1876, când căzuse guvernul Lascăr Catargiu, „o prigonire înverșunată – scria Iacob Negruzzi – începuse nu nu mai contra foştilor miniştri, ci şi contra amicilor lor” (I. Negruzzi, Amintiri din Junimea, 2011, București, p. 191).
Încă pe 3 aprilie, Eminescu îi scria lui Iacob Negruzzi, cu umor, dar impacientat:
„Domnule Negruzzi,
În oraș circulează zgomotul că Ministeriul ar fi căzut. Acest zgomot ne neliniștește atât pe mine cât și pe Bodnărescu… Dacă știți ceva pozitiv, vă rog să ni spuneți și nouă cât și despre vo nouă combinație de care s-ar fi vorbind. Pompiliu ș-a pregătit geamantanele și vrea să fugă la Magyar orszag. Panu se primblă cu neliniște prin Copou, deși omătul e pân’la brâu. Lambrior șede tăcut în cafenea la Max și pe câți intră în cafenea îi întreabă ce s-aude”.
Pe Bodnărescu îl informa, pe 8 aprilie, Teodor Nica despre faptul că își dăduse demisia și el și Polizu, apoi Mandrea și că Odobescu „va fi depărtat”.
O scrisoare, care putea să-i liniștească, într-un fel, îi venea lui Bodnărescu de la Clara Maiorescu:
„Domnule Bodnărescu,
În toată protecția împotriva răutății au ajuns la mine rândurile lor. Decretele privind demiterile nu au fost semnate de rege. Ele sunt la rege, care le-a cerut tuturor să le semneze. Când am fost la regină acum câteva zile, i-am povestit despre Bodnărescu și Eminescu și i-am vorbit mult despre voi și i-am spus că Orăscu vă va concedia.
Ea a spus că deja vorbise cu regele, dar e prea puțin. Deocamdată pot să vă spun că decretele privind demiterea au fost aduse regelui de către Orăscu, dar nu au fost semnate și ambele au fost lăsate deoparte.
Am sensibilizat-o pe regină prin relatarea mea. În orice caz, ea a promis să vorbească cu regele. Din păcate, nu pot face nimic mai mult pentru dumneavoastră, decât ceea ce am făcut deja. Sper că toate vor trece.
Probabil, și soțul meu va fi rechemat din Berlin. (…) Nu este plăcut pentru nimeni dintre ai noștri.
Slavici este oficial demis, dar el conduce și mai departe (…).
Vă salut din toată inima,
Clara Maiorescu”.
Așa cum știm, Eminescu, prin decretul domnesc din 3 iunie, a fost disponibilizat, împreună cu alți 8 revizori școlari, și a acceptat postul de redactor la gazeta Curierul de Iași.
Scrisoarea Clarei Maiorescu, redactată în germană, se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.
