În iunie 1915, Maiorescu călătorea la Viena. „Gazeta Transilvaniei” preciza, cu trimitere la „Organul oficial al d-lui Marghiloman «Steagul», „scopul călătoriei fostului președinte de consiliu” – a o vedea pe „o soră mai în vârstă ca d-sa care e stabilită mai demult timp în capitala Austriei”. Această soră era, bineînțeles, Emilia Humpel, „care a condus timp de 30 de ani, cel dintâiu pensionat de fete din Iași și soțul ei, care era un distins muzicant, a fost multă vreme profesor la conservatorul din acel oraș. Când acum câțiva ani sʾa retras din învățământul privat, vânzând pensionatul său, d-na Humpel sʾa instalat la Viena, unde locuiește și astăzi. Soțul ei a murit. Pe această soră mai mare, care a fost o distinsă pedagoagă, prin mâinile căreia au trecut câteva generații de bune mame de familii și brave românce, sʾa dus acum fratele iubitor să o conducă și instaleze la băile Neuheim (Germania)” („Gazeta Transilvaniei”, nr. 129 din , 16/29 iunie 1915, p. 2).
În „Însemnările zilnice” ale lui Titu Maiorescu, numele surorii sale e frecvent. Reținem dintre acestea două, în care apare și numele lui Eminescu:
„6/18 Aprilie 84. Foarte cald de 3 zile, dimineața la ora 8, + 17° R. [Sesiunea] Academiei [a fost] închisă abia Miercuri (alaltăieri), [am] făcut corecturile la cuvântarea de la Cameră. Acum azi, întâi să determin pe Eminescu să plece la Iași și să-1 însoțesc la gară. Apoi, de mâine încolo, [este] posibilă liniștea sărbătorilor. Timp de mare încordare, foarte obositor.
Telegramă
Doamnei Humpel
Iassi.
Eminescu, restabilit, sosește la Iași mâine, Sâmbăta, amiazi, cu trenul din București. Înștiințează amicii. Îngrijiți odaia. Chibici aduce scrisoare cu amănunte.
Maiorescu
[Scris] scrisoare Emiliei, cu amănunte despre Eminescu, care are memoria întreagă, dar [este] fără: voință, are neliniște în privința existenței sale, avariție de bani” (T. Maiorescu, Însemnări zilnice, II (1881-1886), București, p. 240-241).
„Joi 5/17 Sept. 85. Ast’dimineață la ora 5 înapoiat de la Iași. Acolo proces Nanu (Oprișanu) iarăși amânat. Văzut pe Pogor, Al. Balș. Eminescu încă la Liman, lângă Odesa. I-am adus și i-am lăsat la Humpel cei 500 de lei de la Socec ca à compte pentru a 2-a ediție a poeziilor sale.
Emilia a fost in vara asta la Viena…” (T. Maiorescu, p. 307).
Emilia Humpel și soțul ei au fost printre cei care l-au susținut pe Eminescu. Suma de 400 de lei, despre care „România Liberă” din 24 iulie/5 august 1887 scria: „De mare ajutor au fost pentru Eminescu și cel 400 lei trimeși lui de către d. W. Humpel din Iași”, era doar unul dintre gesturile cunoscute pe care familia Humpel le făcea pentru Eminescu. Se pare că tot Emilia Humpel a insistat să fie trimis Eminescu la tratament în străinătate și în mod sigur a organizat colecte de fonduri pentru plata tratamentelor lui medicale.
Cu o scrisoare din 21 iunie 1889, Titu Maiorescu îi trimitea surorii sale și o frunză de tei pe care o rupsese de la coșciugul deschis al lui Eminescu pentru ea.
O fotografie a Emiliei Humpel și copia scrisorii lui Titu Maiorescu se păstrează în Fondul Documentar Ipotești.
