Zeci de botoşăneni se înghesuie zilnic la intrarea în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) pentru a avea acces la Ambulatoriu. Conducerea unităţii spune că botoşănenii nu îşi fac programare şi continuă să se înghesuie la spital.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Situaţia a ajuns să fie deranjantă chiar şi pentru unii pacienţi, care vin pentru consultaţii şi sunt nevoiţi să treacă printr-un grup de oameni care se înghesuie la uşa spitalului. „În condiţiile în care la Botoşani încă sunt cazuri de covid şi acestea chiar cresc ca număr de la o zi la alta, nu mi se pare normal ca oamenii să se înghesuie aşa la intrare”, a spus o botoşăneancă venită pentru o consultaţie în Ambulatoriul de specialitate al SJU.
Conducerea unităţii sanitare, care a decis în urmă cu o săptămână deschiderea Ambulatoriului pentru botoşăneni, spune că situaţia nu este una plăcută, nici pentru pacienţi, nici pentru cadrele medicale, însă regulile distanţării sociale nu permit o altă soluţie. „Oamenii trebuie să înţeleagă că nu putem să îi înghesuim în Ambulatoriu. Se intră pe rând, pentru a se păstra distanţarea socială. Şi afară, sunt în permanenţă trei angajaţi jos, care le spun să stea mai distanţaţi. Acel spaţiu e destul de mare, permite distanţarea, dar toţi se înghesuie la uşă”, a declarat medicul Radu Malancea, managerul SJU Botoşani.
„Noi am pus la dispoziţie deja serviciul de programări online”
Acesta a spus că botoşănenii ar trebui să folosească mai mult programările telefonice sau online, mai ales că spitalul a alocat un număr special pentru programări care este afişat pe pagina de internet. „Ar trebui să înţeleagă că totul este pentru binele lor. Nu că ne place nouă. Nu ne place situaţia, vă asigur. Dar mulţi vin din mediul rural, cu primul transport şi se prezintă la spital de la prima oră. Eu îi înţeleg, nu vin la spital de plăcere, dar aşa suntem noi învăţaţi, să stăm unul în altul, ca la alimentară, înainte de ´90. Noi am pus la dispoziţie deja serviciul de programări online, dar foarte puţini îl folosesc. Societatea noastră încă nu este atât de pregătită pentru aşa ceva”, a mai spus managerul Radu Malancea.
Pacienţii se pot programa telefonic, la numerele 0231518815 sau 0231518812, interior 1156, sau la adresa de email
programari.cabinete.m@spitalulmavromati.ro