spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTȘoferul implicat în accidentul de luni seară era drogat (video)

Șoferul implicat în accidentul de luni seară era drogat (video)

Analizele efectuate luni seară de către cadrele medicale asupra șoferului care a provocat gravul accident de lângă Secția de Pediatrie au scos la iveală în fapt șocant.

Pe lângă faptul că acesta era sub influența băuturilor alcoolice, având 1,73 la mie alcool în sange la prima probă, analizele au scos la iveală faptul că acesta era și sub influența drogurilor.

Mai exact tânărul avea urme de canabis în probele biologice prelevate luni seară.

Asta înseamnă că el va fi cercetat și pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, faptă pedepsită la fel ca și conducerea sub influența alcoolului, de care acesta este, de asemenea, acuzat.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
90 %
2.2kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...