John Bull este o figură imaginară, personificare a Angliei, echivalentul lui „Uncle Sam” al americanilor, despre care am scris săptămâna trecută. Ca personificări ale națiunilor respective, ambii au devenit populari în decursul secolului al XIX-lea. John Bull apare prima dată ca personaj într-o serie de satire politice ale scoțianului John Arbuthnot (1667-1735). Om de știință, doctor și satiric politic, acesta editează, începând cu 1712, o serie de broșuri , „Istoria lui John Bull”, prezentând acest personaj ca pe englezul tipic, „un coleg onest plin de onoare, coleric, îndrăzneț și cu un temperament foarte inconstant ”. A devenit foarte cunoscut prin desenele animate ale lui Sir John Tenniel, publicate de către acesta în revista de mare succes Punch, la mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Bull este reprezentat frecvent ca un bărbat puternic, purtând pantaloni și îmbrăcat cu o pelerină pe sub care poartă o vestă cu steagul Union Jack, drapelul național al Regatului Unit. El poartă, de asemenea, pe cap, un joben mai mic (numit, câteodată, jobenul John Bull) și este adesea însoțit de către un buldog. Mărimea și aparenta sa lăcomie au reprezentat prosperitatea, într-o epocă în care obrajii trandafirii și fețele pline erau un semn de sănătate bună. Personajul lui John Bull era cel al unui bărbat băut, cu capul greu, bine înfipt pe picioare, opus intelectualismului, iubitor de câini, cai, plimbări în aer liber și sporturi rurale. Numele de familie, Bull (taur, în engleză) amintește de presupusa preferință a englezilor pentru carnea de vită, reflectată și în porecla franceză pentru englezi, „les Rosbifs” („fripturi de vită”). În timpul războaielor napoleoniene, John Bull a devenit simbolul național al libertății, al loialității față de monarhie și de țară, al rezistenței la agresiunea franceză. El era omul obișnuit din stradă, care avea să lupte contra lui Napoleon și cu mâinile goale, dacă era nevoie. Până prin anii 1800, era văzut ca o figură omniprezentă în politica internă, pregătit să critice familia regală și guvernul, reprezentând vocea celor din afara procesului politic tradițional. John Bull a devenit atât de familiar, încât numele său apărea frecvent în cărți, piese de teatru, periodice și ca brand comercial. La fel ca în cazul lui Uncle Sam, figura sa a fost frecvent utilizată în timpul celor două războaie mondiale. John Bull este încă privit cu afecțiune de către mulți englezi. Așa cum Unchiul Sam este reprezentarea iconică a SUA, John Bull este personificarea englezului de rând: cinstit, generos, simplu, cu sete de viață și gata să se ridice și să lupte pentru convingerile sale. Interesant este faptul că a existat un John Bull în viața reală, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți la clape. John Bull (1562-1628) a fost în slujba reginei Elisabeta I (1558-1603), care l-a admirat și l-a numit primul profesor de muzică la Gresham College. În urma unui scandal răsunător de adulter s-a refugiat în Provinciile Unite (Olanda de azi). Iată ce scria, despre contextul scandalului de adulter, arhiepiscopul de Canterbury: „Bull s-a culcat într-un pat etajat cu soția sa, iar două servitoare dormeau în patul de dedesubt. Într-o dimineață de vară, Bull a chemat-o pe una dintre servitoare în patul de sus, în locul său și lângă soția lui, în timp ce el s-a dus în patul de jos, lângă cealaltă servitoare”. Și o ultimă informație despre acest personaj real: a scris multe compoziții pentru clape și unii îl consideră ca fiind cel ce a compus „God save the King”, imnul național al Marii Britanii. Portativul cu melodia a fost găsită, după moartea sa, printre hârtiile ce-i aparținuseră.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Imagine reprezentându-l pe John Bull alături de un bulldog. Jos o întrebare retorică
„de unde vine numele de John Bull?”, aluzie la buldogul de lângă
Adevăratul John Bull (1562/3-1628).
Mai jos, una dintre compozițiile sale, Fantezie pentru clape
Afiș apărut exact înainte de intrarea SUA în al doilea război mondial, folosit pentru ilustrarea unui șlagăr la modă, „Let’s get together. Personajele sunt Uncle Sam și John Bull parafând alianța țărilor lor