Un student botoşănean s-a impus la o competiţie organizată în Taiwan. Sabin Paraschiv a absolvit în anul 2013 Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, iar în 2017 Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi, Secţia Ingineria autovehiculelor. În prezent, Sabin Paraschiv urmează un master în Taiwan, la Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie, Taipei, şi a câştigat primul loc la Competiţia „Falling Wall Laboratory”, organizată în Taiwan de către DAAD Taipei German Academic Exchange Consulting Center, în colaborare cu German Association in Taiwan şi Ministerul de Ştiinţe şi Tehnologie din Taiwan. Proiectul tânărului botoşănean presupune o soluţie de încărcare a unei baterii.
Obiectivul competiţiei este promovarea de idei în domeniul cercetării ştiintifice şi inovaţiei între studenţii din întreaga lume.
Succesul tânărului botoşănean a fost anunţat de către Irina Cieplinski, din SUA. „Aş vrea să vă aduc în atenţie succesul unui tânăr român, din municipiul Botosani, cu speranţa ca acest succes să inspire şi alţi tineri români talentaţi să îşi urmeze visul”, a transmis Irina Ceplinski.
Vestea despre succesul tânărului botoşănean a fost foarte bine primită şi de către conducerea şi cadrele didactice din cadrul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”. „Îl consider un omagiu adus absolvenților noștri, de azi și de ieri, care ne fac cinste și care ne oferă încă un motiv de a ne continua eforturile pentru a le oferi tinerilor care ne calcă pragul, cât mai multe șanse și oportunități de formare și dezvoltare personală și profesională!
Mulțumim pentru această veste, atât de importantă pentru noi. Felicitări și mult succes în continuare, pentru Sabin Paraschiv și pentru toți tinerii care, la fel ca el, fac eforturi pentru a-și urma visurile lor frumoase, care le vor aduce satisfacții personale și profesionale!”, a scris pe facebook Rodica Gavril, profesor la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”.
Articolele publicate în Taiwan pot fi vizualizate urmând link-urile:
https://www.dw.com/…/%E5%BE%B7%E5%9B%BD%E5%88%9B…/a-53534319