Când își redacta și apoi publica, în 1929, monografia „Bașoteștii și Pomârla” (studiu genealogic și de istorie), Gh. Ghibănescu nu avea acces, așa cum precizează, la unele „știri documentare (…) lipsind actele în arhiva Bașotească” (Gh. Ghibănescu, Bașoteștii și Pomârla (studiu genealogic și de istorie), București, 1929, p. 37). E de presupus că nu avea nici actele cu privire la Ipotești, la care nu face referire în studiul său, deși lui Anastasie Bașotă îi aparținea a cincea parte din această moșie. Avea să facă precizarea necesară Gh. Ungureanu, în „Eminescu în documente de familie”: „În anul 1854 logofătul Anastasie Bașotă, cunoscutul proprietar al Pomârlei din ținutul Dorohoi, cumpără la mezat moșia Cucorănii, Loieștii și a cincea parte din Ipotești de la moștenitorul postelnicului Emanoil Manu” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 12). Eminovici și Bașotă erau, prin urmare, vecini, deși se pare că direct nu s-au intersectat. Însă cel puțin două evenimente din viața poetului aduc în context numele filantropului de la Pomârla.
Primul este legat de casele din Botoșani pe care Anastasie Bașotă le moștenește de la tatăl său, Ioniță Bașotă, și pe care le vinde lui Grigore Ghica Vodă. Vodă le donează Institutului de orfanotrofie, înființat în 1851. În această casă a funcționat Judecătoria, unde Eminescu a fost copist în perioada 5 octombrie 1864 – 5 martie 1865 (a se vedea: Ungureanu, p. 10-11).
Cel de-al doilea este legat de Institutul „Anastasie Bașotă”. În 1838, în casa care îi aparținea și pe fondurile lui Anastasie Bașotă, se înființează la Pomârla, în satul Vatra, prima școală sătească particulară din Moldova. „În 25 Oct. 1869 – reconstituie evenimentul Gh. Ghibănescu –, cu 2 luni înainte de a muri, Anastasie Bașotă scrie Prezidentului Tribunalului Dorohoi trimițând în alăturare textul testamentului său compus din 25 articole”, care, după îndeplinirea tuturor procedurilor, se publică „prin Foaia oficială «fiindcă în el sânt dispozițiuni și condițiuni care se rapoartă în parte la binele mai multor compatrioți»” (Gh. Ghibănescu, p. 47-48).
Articolul 9 din Testament începea cu o motivare: „Fiind că numai prin cultură și învățătură omul poate numai deveni util societăței, pentru că numai prin lumină poate osebi căile rătăcite de acele care conduc la adevărata cunoștință a binelui și a răului” și prevedea: „să se înființeze pe moșia mea Pomârla un institut academic cu titlu Institutul Anastasie Bașotă, compus din tote clasele trebuitore, pentru ca un elev, când va isprăvi studiele din acest institut, se fie primit în ori-care universitate europenă pentru învěțatura vre unei sciințe”. După lungi discuții și clarificări, inclusiv în Adunarea Deputaților (a se vedea, de exemplu, relatarea din „Monitorul Oficial al României”, nr. 112, din 21 mai /2 iunie 1878), Institutul Anastasie Bașotă va fi inaugurat pe 18 februarie 1879. Aici va fi director o perioadă Samson Bodnărescu și aici îl va vizita Eminescu, inclusiv în 1883, când se crede că ar fi plantat un castan în faţa casei lui Bodnărescu.
Prin articolul 10 din Testament, Anastasie Başotă impunea ca „în acest institut se vor admite numai fii de români, de religie ortodoxă, fără de mijloace de pe moșiile mele Pomârla, Lișna și Cucoreni, cum și parte din copiii Institutului de orfanotrofie Gregorian din Iași”. Cu toată generozitatea lui Anastasie Bașotă, între boier și locuitori, atunci când s-a aplicat Reforma agrară, au existat și anumite neînțelegeri, așa cum reiese dintr-o Jalobă a țăranilor din Cucorăni, păstrată astăzi în Fondul Documentar Ipotești.
„Domnule Sub prefect
Dila locuitorii din Cucorăni
Prin art. 1 din legia rurală să ḓăci că noi locuitorii clăcași avem a rămane deplini stăpâni pi pamânturile ci au fost în posesiunia noastră și în (…) hotărâtă prin lege – în temeiul căria și în conformitatia art. 16 din sus ḓisa legi delegatul ales din partia noastră în (…) dusă cu D. proprietari Anastasă Baștă au și închiet prescriptul verbal pentru delimitaria pământului ci ari a rămâne în stăpâniria noastră, prin acel prescript verbal să ḓăci catigoric că noi avem a rămâne stăpâni în pământurile ci li-am avut până acum, însă D. Baștă contra legilor și contra prescriptului verbal închiet de comisia adhoc în cari ca proprietari au fost scris și Dlui prin ingineriul adus de Dlui vroești a ni strămută din vecile noastri locuri de hrană și a ni da alti locuri ne productivi. După cum și Dl cunoaști din așazisa riclamație ci v-am adresat mai inainti – o asăminia stari di lucruri provocată de D. Baștă cu scop di a ni ruina (…) Dacă Dlu și-ar pute deplini am fi tari ca să ni poată împingi în pământul ci d. vroești atuncia nu nu mai că pământul l-am plăti ci dator, dar apoi am perdi și munca și sămânța ci am asvărlit în el, și prin urmari în numile legii vă rugăm a regula răspingeria răului (…) prin cari să înciarcă a ni sărăci cu totul.
1866, martie 4”
Urmează 39 de nume ale semnatarilor, scrise de aceeași mână. Plângerea este adresată „Dlui Subprefect de plasa târgului Județul Botoșani”.
Pe plângere este trecută și rezoluția:
„Domnului primari de Cucoreni
Se recomandă suplica de față în original și (…) ca constatând cele jăluite aice să să închee cuvenitul prescipt verbal și grabnicu să-l prezenteḓe aice odată cu înapoirea aceștia spre a se regula cele de cuviință știind tot odată că cia mai mică întârziere din parti îl va privi răspunderea”.
