spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTDin Patrimoniul Memorialului Ipotești – scrisoarea lui Ioan Sturza către Lupu...

Din Patrimoniul Memorialului Ipotești – scrisoarea lui Ioan Sturza către Lupu Coroiu, 1816 septemvrie 25

Nu avem știință dacă în principatele românești ar fi existat reglementări legislative în privința zestrei anterior celor incluse în „Pravilnicească condică” de la 1780, propusă de Alexandru Ipsilanti în 1775, și în „Legiuirea Caragea” din 1818 din Țara Românească. Acestea veneau, oricum, din norma cutumiară care funcționa în toate Principatele Românești, cu diferențe nu obligatoriu semnificative. E un fapt cunoscut că promisiunile făcute în legătură cu zestrea trebuiau respectate cu strictețe, iar consecințele încălcării acestora erau procesele și obligarea respectării lor.

Stolnicul Vasile Iurașcu își împlinise promisiunile pentru Marghiolița la căsătoria cu Mihalache Mavrodin, pentru Safta la căsătoria cu Dimitrie Velisar, pentru Raluca la căsătoria cu Gheorghe Eminovici.

Cazul „Eminovici – Drogli” și vinderea Ipoteștilor este una dintre situațiile ilustrative cunoscute de dificultate în împlinirea promisiunii de zestre.

Pe altă linie a familiei Iurașcu, pare că ar mai fi existat cazuri, dacă nu de nerespectare, atunci de întârziere în împlinirea promisiunii de zestre.

În Fondul Documentar Ipotești se păstrează un document, datat cu 25 septemvrie 1816, prin care paharnicul Ioan Sturza, nașul de cununie al lui Iordachi Iurașcu și al Mariei Coroiu (ai căror descendenți, după afirmațiile lui A.Z.N. Pop, vor încerca să-i ajute financiar pe fiii lui Gheorghe Eminovici), îi cere lui Lupu Coroiu să-și onoreze promisiunea de zestre pentru fiica sa.

Ioan Sturza către Lupu Coroiu

Frățește

Dumnealui paharnic Iordache Iurașcu ginerile dumitale au adus luminată carte gospod cătră preosvinția sa episcopu de Roman, cătră dumnealui vornic Dumitrie Bogdan, și cătră mini, poruncitoare ca să cercetăm lipsa zăstrii ce arată dumneaei paharniceasa, și altele dintre dumneavoastră.

Pentru care cu toate că îmi este peste putință, neîncăpându-mi vreme, dar aflându-mă în ce mai mare mâhniciune, mai întâi că dumneata îmi ești prietin și dumneei paharniceasa este cununată de mine. De aceia scriu dumneatale că numai decât să te scoli și să vii aice scriindu-ți giudecătorește și prietinește, nădăjduiesc ca fără a mai intra trustei în cercetare, numai prin mine să vă pune la cale cererea dumisale paharniceasa, fără a mai rămâne nemulțămire, că de prisos lucru este să să mai lățască pricina pe la mai multe feță. Acestea ță li scriu căci eu grăbindu-mă să mă duc, apoi vei căuta vreme, și sănt al dumitale ca un frate.

1816 septemvrie 25

Ioan Sturza paharnic

P.S. Ceiu răspunsu dumitali

Adresa: Cinstit al mieu ca un frate dumnealui arhon șatrar Lupu Coroiu frățăște.

Așa cum reiese din scrisoare, Iordache Iurașcu a depus plângerea la episcopia de Roman, și nu în altă parte. Explicația o găsim în Pravilnicească condică, în partea „Pentru zestre”, în care se precizează că  „foile de zestre (…) să se treacă în condice, care condici să se păzească pe la mânăstirile ceale mari, în orice eparhie să va face nunta, ca să nu să întâmple vreodinioară prigoniri, și jurământuri pentru răpunerea foilor de zestre”. Iar foia de zestre, conform Condicii, trebuia să fie întărită „și de către arhiereu, sau de către episcopi din partea locului, ori iscălită de marturi vrednici de credință spre dovadă mai bună”.

 

 

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20 °
45 %
0.6kmh
90 %
D
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...