spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTTraian Apetrei rămâne la conducerea Teatrului Eminescu

Traian Apetrei rămâne la conducerea Teatrului Eminescu

Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” şi-a câştigat dreptul de a rămâne la conducerea acestei instituţii. Astăzi, 29 mai, în şedinţa  deliberativului local, consilierii municipali vor dezbate proiectul vizând aprobarea rezultatului evaluării finale a managementului din mandatul 2017 – 2020 a directorului Traian Apetrei. Din comisia care a evaluat activitatea managerului Teatrului „Mihai Eminescu” au făcut parte Eliza Noemi Judeu, managerul Teatrului Municipal „Bacovia” – Bacău, Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Ioan Brânzei, consilier municipal PSD.

Evaluarea a constat în analiza raportului de activitate pentru mandatul 2017 – 2020, respectiv susţinerea acestui raport de activitate în cadrul unui interviu.

În urma evaluării, Traian Apetrei a obţinut nota 9,80. Având în vedere acest rezultat, membrii comisiei au concluzionat că Traian Apetrei are dreptul de a depune un nou proiect de management, pe baza caietului de obiective întocmit de autoritatea locală. Evaluarea s-a derulat în perioada 7 aprilie – 15 mai.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.6 ° C
14.6 °
11.6 °
61 %
7.4kmh
100 %
mar
15 °
mie
20 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...