Ieri, de marea sărbătoare Înălţarea Domnului, în finalul slujbei de pomenire a eroilor neamului, preotul Constantin Puiu, parohul Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Teişoara, le-a vorbit celor prezenţi despre provocările perioadei pe care o traversăm şi despre lucrurile cu adevărat importante din viaţa noastră.
El a apreciat că este momentul să regândim cumva perspectiva legată de împlinirea noastră ca oameni. „Lumea toată s-a oprit în loc şi ştim asta. Am văzut ce impact a avut această boală, acest virus, care a făcut pur şi simplu să răstoarne tot mersul lumii de până acum, tot vacarmul acesta, toată neliniştea aceasta. Ne-am întors la o linişte care cred că ne aparţine, o linişte care ar trebui să definească orice suflet curat şi autentic, o linişte care să ne apropie mai mult de Dumnezeu. Şi, ştiţi, Dumnezeu spune, el fiind pacea însăşi, acolo unde este pace, unde este linişte, este şi Dumnezeu prezent. Dar noi, prin modul de a ne trăi viaţa atât de zgomotos, atât de agitat, nu zgomotos numai în sensul prezenţei decibelilor, că e gălăgie în jurul nostru, ci că suntem foarte distraşi de la rostul nostru din viaţa aceasta. Prea mult am pus accent pe lucruri accesorii, care nu sunt neapărat esenţiale în viaţa noastră. Spunea un duhovnic mai în vârstă că s-a ajuns aici pentru că lumea, în proporţie de peste 90%, nu ar avea nevoie de aceste lucruri pe care se chinuie să şi le procure toată viaţa. 90% din lucrurile pe care ne chinuim să le procurăm în viaţă nu ne sunt neapărat necesare, am putea trăi, cred eu, cu 10 sau mai puţin la sută din ceea ce dobândim noi în viaţa asta. Dar asta face ca şi munca noastră de multe ori să fie ori desconsiderată ori de prisos şi avem impresia că, muncind atât de mult, cu atâta dedicare sau implicare, tot nu ne este suficientă sinecura, salariul pe care îl câştigăm în urma muncii noastre. Pentru că, e drept, sunt foarte multe lucruri care nu ne-ar fi necesare şi noi, totuşi, căutăm să le procurăm, să le înnoim permanent în viaţa noastră şi lucrul acesta parcă ne ţine şi pe noi pe loc”, a arătat preotul.
„Trebuie să preţuim lucrurile cu adevărat importante”
Potrivit acestuia, progresul material nu înseamnă şi progres în plan sufletesc, sufletul fiind „parcă tot mai cimentat de toate aceste griji pe care noi le tot punem, zi de zi, în cârca noastră”. „Asta nu este în regulă pentru că, într-un fel sau altul, devenim mai opaci, adică parcă nu avem nici transparenţa de a vedea lucrurile în esenţa lor. Aici e nevoie de o limpezire a sufletului nostru şi e nevoie de o recalibrare, dacă vreţi în termeni actuali, o resetare a noastră ca oameni. Sufleteşte vorbind, trebuie să ne resetăm modul nostru de viaţă, de existenţă, să preţuim lucrurile fireşti, naturale, lucrurile cu adevărat importante, să ne preţuim şi noi, ca oameni. De acolo vine, cred eu, întreaga emoţie şi întreaga bucurie a vieţii noastre, dacă ne-am preţui mai mult, ca oameni, nu să ne tratăm aşa, ca lucruri, ca obiecte, noi ca oameni, unii între ceilalţi, să fim mai sensibili. Sigur, lucrul acesta nu se va întâmpla atât de uşor, nicidecum peste noapte sau în interval foarte scurt pentru că e nevoie de o conştientizare la nivel general”, a spus Constantin Puiu.
„Naţia era o valoare, un punct de reper”
El a mai arătat că în ultima perioadă a fost atacată mult Biserica Ortodoxă, slujitorii şi credincioşii, de parcă se încearcă să se găsească „un ţap ispăşitor pentru lumea în care trăim”.
„Sunt convins că lucrurile astea au în spate şi un anumit calcul, un anumit program al unora care vor să desfiinţeze ceea ce mai ţine verticalitatea unui neam şi anume sistemul acesta de valori pe care Biserica ni-l propune, moralitatea pe care Biserica o pune înaintea noastră, onestitatea, toate aceste virtuţi până la urmă sunt considerate degradante astăzi. Nu mai eşti apreciat dacă eşti un om onest, un om de bun simţ, dacă eşti un om corect, dacă tu cauţi adevărul. Lumea în care trăim azi e lumea minciunii, o lume a ipocriziei. Oamenii sunt ipocriţi, făţarnici, parcă vor să-şi construiască în felul acesta viaţa şi este dureros. Hristos a condamnat cel mai mult acest păcat al ipocriziei. În vremea aceea, cel mai mult l-a deranjat pe Hristos la elita societăţii, la farisei, la cărturari, viclenia lor, ipocrizia, dedublarea, faptul că una spuneau şi alta gândeau sau făceau şi, lucrul acesta, închipuiţi-vă, că se petrece şi astăzi. Parcă cu tot mai multă insistenţă căutăm să ne remarcăm, dar prin lucruri false, printr-o mască ce nu ne reprezintă. Cred că asta se vrea şi perioada aceasta ar trebui să trezească în noi o dorinţă de a fi noi înşine, de a fi mai aproape de firescul lucrurilor, de a ne maturiza într-un fel sufleteşte şi psihologic, că prea ne-am copilărit, prea am devenit nepăsători. Aţi avut înaintaşi, părinţi, bunici, care au prins cu toţii perioade de război, de foamete. Câte sacrificii făceau nu numai pentru familia lor, dar şi pentru ţară, pentru neam. Naţia era o valoare, un punct de reper. Mai avem noi reperele astea astăzi? Asta este problema şi, în măsura în care înţelegem lucrul acesta, cred că ne putem salva. Să ne ajute Dumnezeu, să ne întărească şi pe toţi cei adormiţi, pe eroii neamului, să-i pomenească”, a concluzionat preotul Constantin Puiu.
