Marți, pe 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Răchiți, aflați în misiune pe raza comunei, au oprit în trafic o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un tânăr de 29 de ani din județul Suceava.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că datele înscrise pe avizul de însoțire a materialului lemnos nu corespundeau cu realitatea, acesta având menționată pe aviz cantitatea de 2 metri cubi, iar în autoutilitară se aflau 3 metri cubi de material lemnos.
Suceveanul a fost amendat cu 5.000 de lei, iar lemnul transportat în plus a fost confiscat.