spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTAmenzi de zeci de mii de lei date de polițiști

Amenzi de zeci de mii de lei date de polițiști

Ultimele 24 de ore au adus un nou puhoi de amenzi.

Potrivit unei informări a Centrului Județean de Comunicare (CJC) Botoșani, „polițiștii din cadrul IPJ Botoșani au acționat în teren, în sistem integrat, alături de celelalte structuri de ordine și siguranță publică pentru prevenirea și combaterea criminalității”. „În ultimele 24 de ore au fost aplicate 127 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 53.000 de lei”, se mai arată în comunicarea CJC.

Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0745/619.074, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.7 ° C
23.8 °
22.8 °
39 %
2.2kmh
48 %
D
24 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...