Angajaţii Primăriei Botoşani care fac parte din personalul contractual vor primi salarii majorate, începând cu 1 iunie 2020. În şedinţa din 29 mai, consilierii municipali vor dezbate proiectul vizând modificarea hotărârii din 24 aprilie 2019 vizând stabilirea salariilor de bază aferente funcţiilor din familia ocupaţională „Administraţie” utilizate în cadrul Aparatului de specialitate al primarului municipiului şi serviciilor publice din cadrul Consiliului Municipal.
Prin hotărârea care va fi dezbătută săptămâna viitoare, se stabilesc salariile de bază aferente funcţiilor cu contract individual de muncă, respectiv paznic, pompier, guard, portar, bufetier, manipulant bunuri, curier, îngrijitor, muncitor necalificat.
Astfel, salariul de pază pentru paznic, pompier, guard, portar, bufetier, manipulant bunuri, curier, va fi între 2.455 de lei şi 3.059 de lei, în funcţie de gradaţie. Salariul îngrijitorului pleacă de la 2.288 de lei şi ajunge până la 3.059 de lei, tot în funcţie de gradaţie. Muncitorul necalificat va avea un salariu de bază între 2.247 de lei până la 2.787 de lei. Raportat la salariile actuale ale personalului contractual, majorarea care va fi aprobată este de până în 300 de lei.
În aprilie 2019, consilierii municipali au aprobat salariile din cadrul primăriei şi structurilor din subordinea Consiliului Municipal, singurele corecţii făcute atunci au fost cele pentru aducerea celor mai mici salarii la nivelul salariului minim pe economie, care în 2019 a fost de 2.080 de lei.
„Majorarea salariului minim pe economie şi obligativitatea respectării acestuia a determinat ca salariul muncitorului necalificat să devină mai mare decât al altor categorii care în ierarhie au coeficient de ierarhizare mai mari (exemplu – îngrijitor, paznic, guard, bufetier). Din acest motiv se impune modificarea salariilor pentru cei cu contract individual de muncă”, se arată în raportul de specialitate care însoţeşte proiectul de hotărâre.
Salariile din primărie sunt foarte mari comparativ cu cele din mediul privat
În Primăria Botoşani sunt salarii extrem de ofertante, la care mulţi dintre angajaţii din mediul privat nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Astfel, primarul Cătălin Flutur are o indemnizaţie brută de 18.720 lei (10.296 lei net), iar viceprimarii Cosmin Andrei şi Marian Murariu au câte 16.640 de lei brut (9.152 lei net). Fiecare consilier municipal are o indemnizaţie brută lunară de 1.872 de lei, reprezentând 10% din indemnizaţia primarului.
Astfel, administratorul public are 14.800 de lei brut (8.140 de lei net), secretarul general al municipiului şi arhitectul şef au câte 11.970 de lei brut (6.584 lei net), directorul executiv 11.628 lei brut (6.396 lei net). Un şef de serviciu are un salariu de bază de 9.215 lei brut (5.069 lei net), în timp ce salariul de bază al unui şef de birou este de 8.854 de lei brut (4.870 de lei net). Muncitorii calificaţi au un salariu de bază de 3.411 lei brut (1877 de lei net), şoferii – 3.676 de lei brut (2.006 de lei net).
De menţionat este faptul că la salariile de bază aferente fiecărui angajat se adaugă 347 de lei brut lunar reprezentând alocaţia de hrană şi un spor de 15% pentru condiţii de muncă. Funcţionarii care fac parte din grupurile de implementare a proiectelor cu finanţare europeană primesc un plus de până la 50% din salariul de bază, în funcţie de orele suplimentare lucrate. Asemenea tuturor bugetarilor, angajaţii din primărie primesc şi vouchere de vacanţă.